CONSTANTIN BRÂNCUŞI, UN GENIU NAŢIONAL

S-au împlinit la 19 februarie, 140 de ani de la nașterea ilustrului artist roman, Constantin Brâncuși, o figură constantă în mișcarea artistică modernă, considerat pe drept cuvânt unul din cei mai mari sculptori ai secolului al–XX-lea. Un om al faptelor ce s-a remarcat prin – eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare cu rafinamentul avangardei pariziene.
Trăsăturile caracteristice ale creației sale sunt: verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, lumina și spațiul, elemente prin care a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. Prin vasta sa operă de înaltă ținută artistică a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalitații formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa, a oglindit felul de a gândi lumea țăranului român. Din obârșia lui țărănească, de la Hobița, Gorj, fiind al șaselea copil a lui Radu și Mariei Brâncuși, a învățat că lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face. Toate le-a făcut cu succes relevând lumii dimensiunea sacră a realitații, așa cum desprindem din cartea editată de Radu Varia, dedicată artistului, publicată mai întâi la NewYork, în anul 1986, considerată cartea anului, fiind mai târziu publicată la Paris, în anul 1989 și la Tokio în 1993.
Începând din anul 1963, au apărut despre Brâncuși, în diferite zone ale lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole, stabilindu-se locul lui ca artist genial și chiar ca unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor, intrând pe deplin în conștiința universală. O rușine pentru statul român, în anului 1957, anul morții artistului, care a refuzat să primească moștenirea lăsată – atelierul său parizian , considerându-l pe acest fiu devotat al țării, un reprezentant al burgheziei decadente, așa că atelierul său a revenit statului francez. Totuși, ca prin minune, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă din București s-a deschis prima expoziție personală – Brâncuși, din Europa. Abia în anul 1964 Brâncuși a fost redescoperit în România ca un geniu național și în consecință ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi amenajat și îngrijit: Coloana fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului, după ce un sfert de veac au fost lăsate în paragină.
În anul 1903, primește prima comandă a unui monument public – bustul generalului medic Carol Davila. A acceptat ca banii să-i primească în două rate, sprijinit de profesorul său Dimitrie Gerota spre a-și plăti drumul până la Paris, unde de fapt îi era ținta. La recepție, unii, nespecialiștii, au avut unele comentarii, fapt ce l-au supărat pe artist, părăsind sala, renunțând la jumătate din bani, fiind decis să plece la Paris pe jos. Face un popas la Hobița spre a-și saluta mama și apoi pornește la drum. Face un popas la Viena, unde a luat contact cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu. Își continuă drumul, dar , în urma unei ploi torențiale este cuprins de o pneumonie fiind nevoit să se trateze într-un spital de maici. După revenire călătorește spre Paris pe drumul de fier. Ajuns la Paris și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Participă la cele mai importante expoziții colective și personale din America, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
După terminarea școlii refuză să lucreze ca practician în atelierul dascălului său Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra marilor copaci, nu crește nimic.”
“Brâncuși, așa cum spunea Henry Moore – este acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure.”