Constantin Brâncuşi - Sfântul din Montparnasse (1876-1957)

       Apariţia unor cărţi care prezintă biografia romanţată a unor personalităţi celebre din lumea artei,  este o veche tradiţie în literatura română şi universală. Peter Neagoe, scriitor și pictor ramerican, originar din Transilvania, se înscrie pe linia acestei preocupări. În semn de mare prețuire pentru geniul sculpturii românești şi a prieteniei lor care a durat peste 50 de ani, Peter Neagoe îi dedică lui Constantin Brâncuşi, lucrarea intitulată ,,Sfântul din Montparnasse’’, care apare în volum postum în 1965, apoi în versiune românească în 1977 și in câteva ediții după 1990.  De ce ,,Sfântul’’? Pentru că vizitatorii atelierului său îl considerau un sfânt, după înfățișarea și sufletul său : ,,Avea darul de a vindeca durerile oamenilor, fiind el însuși bun, radiind o bunătate binefăcătoare. Purta haine albe și avea barbă albă. Prietenii spuneau că prin puritatea sa albă se ridica împotriva păcatului, a viciului și a corupției celor care îl înconjurau’’. De ce Montparnasse ? Pentru că acolo a fost lumea visurilor sale încărcată de cele mai frumoase împliniri.

      . Romanul prezintă în mod cronologic biografia lui Constantin Brâncuși și are în vedere aspecte reale, bazate pe convorbirile dintre cei doi artiști, împletite  cu ficțiunea izvorâtă dintr-un imbold sufletesc. Îi lega sentimental apartenenței la glia strămoșească, dar și năzuinţele lor artistice. Amândoi și-au petrecut copilăria în universul rural, în apropierea Carpaților, de pe versanți diferiți, unul gorjean și celălalt transilvănean.

        Structura romanului cuprinde 36 de capitole, care poartă numele unor sculpturi : Ecorșeul, Sărutul, Măiastra etc și tratează etapele vieții lui Brâncuși  : copilăria, adolescența, studiile la Craiova și București, ucenicia, şi pe un spațiu extins prezintă detaliile actului de creație.

Imaginea copilăriei este prezentată într-o strânsă relație cu procesul devenirii sale ca artist.Fiu de ţăran din satul Hobiţa, de lângă Tg. Jiu, Constantin Brâncuşi a pornit pe calea artei, cioplind lemnul cu briceagul său de cioban şi şlefuind bolovanii găsiţi la întâmplare.Spre deosebire de alți copii, el ,,umbla pe picioarele sale, ,,îi plăcea să modeleze lutul’’, cutreiera pădurile, admira troița cioplită de Șofron, rotarul, care făcea juguri frumos încrustate, Multi ii apreciau talentul, spunând : ,,Ai mâini de aur  !’’Plecat pe jos, din Carpaţi, să altoiască universalitatea într-un suflet care închidea atâtea bogăţii, el duce pretutindeni imaginea stâlpilor de pridvor, troiţele meşteşugite, păsările în avântul lor, cocoşul care întâmpină răsăritul şi numeroasele chipuri de copii care vor izbucni în plăsmuirile artei sale de geniu. A plecat în lume, dar nu căuta pe nimeni, ci lumea îl căuta pe el.

          Autorul romanului îl însoțește pe Brâncuși pe tot traseul vieţii sale : la Școala de Arte și Meserii din Craiova, la Academia de Arte Frumoase din București și apoi,  ,,cu traista pe umăr’’până la Paris, unde vizitează expoziții, între care și pe cea a maestrului său, sculptorul Rodin, de care se va despărţi mai târziu spunând  : ,,Nimic nu se înalță la umbra marilor copaci’’. Trece printr-o perioadă de ananghie financiară, dar răzbate prin propriile sale forțe, reușind să-și construiască cel mai vestit şi căutat atelier din Paris, Montparnasul.

          Un loc important  în romanul lui Peter Neagoe îl ocupă relațiile amicale ale sculptorului cu oamenii de artă : Apollinaire, Modigliani, Rousseau, Picasso și nu în ultimul rând, iubirea diabolică pentru Elaine Fayre. În mai multe capitole ale romanului, autorul scoate în evidență concepția lui Brâncuşi despre artă, îndeosebi a artei noi. ,, Se naște o lume nouă a artei, spunea el la un moment dat. Copacii tineri, proaspeți vor crește și pot să-i înlăture pe cei bătrâni’’.

         Viața lui Constantin Brâncuși a fost la fel de simplă ca și operele sale. Chiar dacă a ajuns la Paris, el a continuat să trăiască ca acasă. Atelierul lui i-a devenit spațiul intim în care și-a topit bronzul în cuptorul propriu, și-a tăiat păsările în marmoră și a dat glas chipurilor devenite célèbre. Romanul se încheie cu testamentul  ,,Sfântului din Montparnasse’’, preluând celebrele sale cuvinte și expresii care oglindesc viața lui de la țară : ,,Să fii liber ca pasărea pe cer și ca peștele în apă’’, ,,Munca este cel mai bun prieten al omului’’, ,,Întotdeauna va fi o nouă primăvară în lume’’.

Pe patul de moarte, în anul 1957, i-a spus arhiepiscopului Teofil, preot la biserica ortodoxă din Paris : ,,Părinte, mor cu inima tristă că nu mă pot întoarce în ţara mea’’. Romanul lui Peter Neagoe este un pios omagiu adus marelui nostru sculptor, de la a cărui trecere în nefiinţă se împlinesc 60 de ani.