Ziua Mondială a Animalelor, marcată la Complexul Muzeal

Vineri, 4 octombrie 2019, de la orele 9-12, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, prin secţia de Ştiinţele Naturii, desfăşoară activităţi de pedagogie muzeală, cu tema “Prietenele noastre animalele”, dedicate Zilei Mondiale a Animalelor.

Ziua Internaţională a Animalelor, a fost înfiinţată la iniţiativa scriitorului şi publicistului german Herinrich Zimmermann, apărător înfocat al drepturilor animalelor şi totodată editor al revistei „Mensch und Hund”.

Prin sărbătorirea acestei zile, se dorește transmiterea dragostei și respectului față de animale, cât și aducerea în atenția oamenilor şi copiilor, a importanței acestora în lume. Misiunea Zilei Mondiale a Animalelor este de a uni și mobiliza forța globală, pentru a face din lume un loc mai bun pentru toate animalele. Există o legătură foarte strânsă între bunăstarea oamenilor, a animalelor și a mediului în care trăim cu toții.

Toate animăluțele, fie ele sălbatice sau domestice, mamifere, păsări, reptile sau pești sunt sărbătorite în fiecare an.

Activitatea din acest an, dă posibilitatea copiilor participanţi la această acţiune, de a interacţiona vizual cu animale vii, reptile, având în vedere că, în secţia de Ştiinţele Naturii, se desfăşoară o expoziţie de reptile vii.

Participanţii din acest an sunt:

- elevii Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, clasa a II a, Step by Step, prof. înv. primar Cristina Corbu şi Şot Diana;

- elevii Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, clasa a III a, Step by Step, prof. înv. primar Bogolin Nastasia şi Pupeza Irina;

- elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Bistriţa, clasea a IV a, prof. înv. primar Adela German;

- preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 3, prof. înv. preşcolar Ganea Georgeta;

- preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti”, prof. înv. preşcolar Onoe Ana-Maria;

- preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Răză de soare”, prof. înv. preşcolar

Şutea - Crişan Teodora şi Lungu Oana.

- preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti”, prof. înv. preşcolar Calistru Cristina;

Copiilor li se vor explica cauzele care duc la scăderea speciilor de animale, importanţa protecţiei mediului înconjurător în dezvoltarea habitatului acestora cât şi speciile de animale protejate de pe raza judeţului nostru.

Participanţii la această activitate vor realiza machete, planşe și vor vizita expoziţia de reptile vii.

Activitatea se va desfăşura la sediul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud din strada General Grigore Bălan, nr. 19, Bistriţa.
          Coordonator de proiect: Alina Lehaci

 

Vă așteptăm cu drag!

Manager,

    Alexandru Gavrilaș

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]