Ziua Naţională fără Tutun în Bistrița-Năsăud
Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Şcolar,Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, celebrează în data de 20 noiembrie 2014 Ziua Naţională fără Tutun şi organizează în perioada 15 noiembrie - 30 noiembrie 2014 Campania „Alege să fii sănătos! Alege să nu fumezi!”
Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.
Campania are ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun.
Activităţi propuse: afişarea de postere, distribuirea de materiale IEC, activități interactive în școlile din județ, întâlniri de lucru cu partenerii din cadrul campaniei.
Director Adj. de Programe de Sănătate, Dr. Doina Petri
Adaugă comentariu nou