Ziua Naţională a României, marcată restrâns la Bistriţa, în contextul pandemiei
Mar, 12/01/2020 - 14:11
“Astăzi este cea mai importantă zi pentru tot ceea ce înseamnă să simți cu inima română. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, sărbătorim spiritul unitar românesc, dovedit de atâtea ori în istorie, în luptele purtate pentru independența neamului.
Azi, luptăm pentru libertatea de a ne întâlni cu cei dragi în condiții de siguranță, fără să punem în pericol sănătatea nimănui. Chiar dacă nu am avut parte de bucuria unui ceremonial militar-religios și de impresionantele parade care se organizează an de an de ziua noastră, avem de această dată șansa de a ne dovedi spiritul și principiile care stai la baza neamului românesc susținând un comportament responsabil în aceste vremuri pandemice. Hai să dovedim și de această dată că suntem uniți!
La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni!”, transmite prefectul Stelian Dolha cu ocazia Zilei Naționale a României.
În Bistrița, această zi a fost marcată într-un mod simbolic, restrâns, prin intonarea Imnului Național, rostirea unei rugăciuni și depunerea unei coroane, activitate cu prezența unui număr minim de participanți, dată fiind situația pandemică în care se află municipiul.
Citiţi şi:
- Ziua Naţională a României, marcată în comuna Şanţ. Primarul Marian Forogău: La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
- Ziua Naţională a României va fi marcată, la Bistriţa, în cadru restrâns, doar cu participarea autorităţilor
- Primarul Dorin Vlașin: La mulți ani, Năsăud! La mulți ani, România!
- Primarul Ioan Turc: Să păstrăm în sufletele noastre dorința, speranța și spiritul înaintașilor noștri! La mulți ani bistrițenilor de oriunde!
- Dinu Iancu Sălăjeanu, de Ziua Naţională a României, la Bistriţa

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Unde-i lege, nu-i tocmeală, spune un proverb care pare a fi o traducere a marii vorbe din celebrul...
Comentarii
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Călin Imbuzan, preot la Parohia Ortodoxă "Sfântul Nicolae" Mititei.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, transmitem domnului AUREL HOREA, primar al comunei Ilva Mică, călduroase felicitări și urări de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Ioan Creța, preot paroh la Șieu.























Adaugă comentariu nou