Ziua Pământului- sărbătorită şi la Cepari de cei mai tineri ecologişti !
Elevii clasei a V-a ai Şcolii Generale Cepari alături de preşcolarii de la Grădiniţa Cepari coordonaţi de doamna profesor Avram Ionela şi institutor Brumar Iustina au derulat proiectul „ Pământul casa noastră” în parteneriat cu magazine alimentare din localitatea Cepari.
Proiectul a avut ca scop conştientizarea comunităţii cu privire la poluarea mediului. Cei mici au încercat astfel să tragă un semnal de alarmă privind protecţia mediului.
Acţiunile de igienizare, realizarea de postere şi pliante au fost activităţile prin care s-a punctat şi la Cepari Ziua Pământului care se află la a 40-a aniversare. Elevii şi preşcolarii au decorat pungi de hârtie cu desene şi mesaje ecologice; acestea au fost distribuite magazinelor alimentare partenere urmând a fi înmânate cumpărătorilor.
„Ne-am alăturat astfel comunităţilor din peste 170 de ţări unde se desfăşoară acţiuni similare obţinând rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu şi a efectelor poluării.”
Activităţile s-au finalizat cu un program artistic unde copiii au purtat costume din materiale reciclabile şi unde au fost prezenţi colegi, părinţi, cadre didactice şi membrii ai comunităţii locale.
Avram Ionela, Brumar Iustina
Adaugă comentariu nou