Sub cerul Heniului

S-a mai rupt o creangă din pomul vieţii. George Vasile Raţiu, scriitor şi profesor, un camarad iluminat de Duhul Sfânt şi cărturar de valoare naţională.

Vestea morţii sale mi-a dat-o duhovnicul său, căruia i s-a mărturisit înainte de dispariţie.

Omul îşi simte sfârşitul pământesc.

Luciditatea muribundului este neînţeleasă de către cei din preajma sa. El îi cheamă la împăcare, dar împăcarea adevărată este cea cu Dumnezeu, pentru că are nevoie de linişte şi iertare.

Cândva, mi-a cerut aproape cu lacrimi în ochi să scriu despre tragedia uciderii tatălui de către o patrulă de hortyşti, în Prundu Bârgăului, împreună cu alţi bârgăuani, printre care o tânără fată şi un preot. Am apelat la o editură, dar îmi trebuiau numeroase aprobări de la judeţ. Aici s-a rupt totul…?! Voia să facă ceva deosebit pentru părintele său ucis mişeleşte.

Rămas la mâna altora, scriitorul George Vasile Raţiu s-a luptat cu greutăţile vieţii, cu răbdare consecventă, dăruire şi credinţă faţă de Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt s-a revărsat asupra lui, ajungând o personalitate cunoscută, un dascăl apreciat şi un prieten adevărat.

A fost un cercetător deosebit al ofiţerului Matei Eminescu, fratele genialului Mihai Eminescu. A publicat şi valorificat documente inedite despre familia lui George Coşbuc, purtând corespondenţă cu numeroşi intelectuali ai vremii şi urmaşii acestora.

L-a preocupat îndeaproape istoria, obiceiurile şi datinile bârgăuanilor, dar şi modul, datinile, aplicaţiile şi spiritualitatea acestui colţ de ţară unicat în peisajul românesc.

În ultimul autograf scris pe o carte publicată nu demult, întâlnim cuvântul: „REÎNTOARCERE…?!” poate îşi dorea nespus să se întâlnească cu părintele său.

George Vasile Raţiu este o pildă grăitoare de intelectual înţelept, cărturar, dascăl şi sfătuitor al tinerilor.

Prin plecarea definitivă dintre noi, de pe meleagurile lui Coşbuc şi Rebreanu, pierdem un om de seamă, dar numele şi prenumele lui George Vasile Raţiu rămân în numeroasele biblioteci din judeţ şi ţară, ca o lumină de cultură care nu va apune niciodată.

Drumul vieţii a fost greu şi s-a încheiat cu o necruţătoare boală, ce l-a luat dintre noi, însă îi vom păstra memoria nealterată, până când şi noi, ceilalţi, de seama lui, ne vom dărui pământului.

Va rămâne mereu în sufletele noastre un simbol al dăruirii, cuminţeniei, seriozităţii, demnităţii acestui colţ de ţară.

Gavrilă Florea