Ziua Veteranilor la sediul Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa"

Azi, în garnizoana Bistriţa au avut loc activităţile organizate cu ocazia Zilei Veteranilor.
Activităţile au debutat la sediul Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa" printr-o adunare care a constat în prezentarea semnificaţiei zilei de 11 noiembrie, rostirea de alocuţiuni şi depunerea unei jerbe de flori la Monumentul Eroilor Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa". La activitatea condusă de colonel Ioan-Marian Cristurean, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan", a participat prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul Ovidiu Frenţ, precum şi reprezentani ai instituţiilor locale ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Activităţile au continuat cu două evenimente comemorative desfăşurate în localităţile Bistriţa şi Şintereag. La cimitirul municipal din Bistriţa a avut loc comemorarea eroului sublocotenent (post-mortem) Petru Cristian Filip, căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan, în data de 01 octombrie 2010.
În localitatea Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud. a avut loc comemorarea eroului sublocotenent (post-mortem)Marius Florin Sfecheş, căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan,tot în data de 01 octombrie 2010. La manifestare au luat parte membrii familiei eroului, alături de care s-au aflat şeful de stat major al Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa", locotenent colonel Florin Ioan Cioanca şi alţi reprezentanţi ai unităţii militare.
Conform Legii 150 din 2014, în data de 11 noiembrie, s-a instituit Ziua Veteranilor pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi familiilor acestora.

Ofiţer cu relaţiile publice al Batalionului 812 Infanterie "Bistriţa"

Locotenent
Bîrzu Andreea
foto: Caporal Anghelina Cristian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5