10 întrebări/ 10 răspunsuri despre Educație, cu inspectorul şcolar general Camelia Tabără
Joi, 10/19/2017 - 08:50
Interviu realizat de Ioana Ilinca Moldovan,clasa a XI-a, Palatul Copiilor Bistriţa
- Doamna inspector general Camelia Tabără, care credeți că este cel mai important aspect al educației?
– Cel mai important lucru este ca mesajele educaționale pe care le primesc/ percep copiii să fie unitare din perspectiva celor trei forme specifice educației: formală, nonformală și informală.
– Ce rol considerați că au profesorii în dezvoltarea personală a elevilor?
– Fiecare profesor, dincolo de faptul că își predă material în egală măsură, „se predă pe sine”, transmite, prin propriul exemplu, un set de valori și comportamente care poate influența pozitiv, sau, din păcate, nu, dezvoltarea elevilor. Fiecare provocare a unei lecții abordată ca o activitate de învățare va conduce la dezvoltarea personală a celor pe care îi numim beneficiarii direcți ai educației.
– Ce părere aveți despre felul în care școala românească formează elevii, atât profesional cât și social?
– Nu numai școala românească se confruntă cu noile provocări ale educației, ci toate sistemele din lume. Explozia informaticii trebuie să genereze mutații profunde în abordarea didactică, cu accent pe formare și nu pe informare. Pentru noi, școala românească, tranziția postrevoluționară a generat un lung șir de reforme, adaptări la noile cerințe. Dintre prioritățile momentului se pot enumera:
- școala trebuie să-i învețe pe copii să colaboreze, nu doar să fie obsesivi competitivi;
- copiii de azi trebuie să devină adulții de mâine, adaptabili la ceea ce ne înconjoară;
- școala trebuie să-i învețe pe elevi să știe să gândească singuri, să aibă încredere în capacitatea lor de apreciere;
- toleranța și acceptarea diversității, dezideratele unei Europe unite, sunt atitudini ce trebuie „internalizate” încă de pe băncile școlii.
– Ce activități extracurriculare credeți că sunt foarte importante pentru un tânăr?
– Orice activitate făcută cu plăcere, pasiune și consecvență. Activitățile din zona extracurriculară sunt cele care dezvoltă valorile și atitudinile elevilor.
– Ce părere aveți despre educația non-formală?
– În ultimii ani, constatăm cu bucurie că oferta de activități din zona educației non-formale se diversifică și crește constant, calitativ și cantitativ. Tot mai mulți elevi se antrenează într-o activitate non-formală fie la Palatul Copiilor sau cluburile școlare, fie în activitățile propuse de diversele ONG-uri constituite cu acest scop. Educația non-formală este frumosul educației.
– Dacă ați putea schimba ceva la sistemul de învățământ, ce ați schimba și de ce?
– Mediul economic, angajatorii reproșează școlii românești faptul că absolvenții au o pregătire preponderent teoretică și nu practică. Aș propune așadar un sistem de învățământ în care componenta practic-aplicativă să fie de minim 50% din bugetul total al timpului din școală, la toate disciplinele, la toate clasele.
– Cum vedeți dumneavoastră elevul ideal? Dar profesorul ideal?
– Elevul ideal – cel care pune mereu întrebări și profesorul ideal: cel care creează un context al lecției în care dezbaterea e un firesc al fiecărei ore.
– Care credeți că este cea mai mare satisfacție, în calitate de profesor?
– Întâlnirea cu foștii elevi. Practic e momentul în care simți cum munca depusă a fost validată de societate, de viață, mereu altfel.
– Ce moment din cariera dumneavoastră v-a marcat?
– Fiecare etapă am perceput-o ca pe o altă provocare, fiecare nouă generație de elevi cere altceva și are altceva de oferit. Munca în inspectoratul școlar îți oferă o cu totul altă perspectivă asupra întregului sistem educațional.
– Ce v-a motivat să deveniți profesor?
– Contextul familiei a fostul unul decisiv, cred, pentru că părinții mei au fost cadre didactice. Am ales școala și munca cu elevii și, dacă ar fi să putem da timpul înapoi, nu aș ezita să fac aceeași alegere.
– Vă mulțumim mult pentru răspunsuri!
Citiţi şi:
- Trei zile de educaţie non-formală La Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare” Bistriţa
- O altfel de săptămană la Ṣcoala Gimnazială “Ṣtefan cel Mare”din Bistrița
- „Educație non-formală si consiliere profesionala cu copiii din Galatii Bistritei si Dipsa”
- Festival de folclor la Beclean
- Au început activităţile de educaţie non-formală la Clubul Copiilor din Năsăud! Hai şi tu!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și...
Comentarii
Rus Augustin -
Mie, 13:18
Multe ne spun tradițiile, ... oare mai suntem capabili să le înțelegem ?
Ne pot ajuta...
Cristian cel Mare -
Mar, 22:57
Un reportaj genial care demonstreaza inca odata ca boul si incultul nu poate procesa informatia de...
Maxim Morariu -
Mar, 22:19
Va multumesc din suflet pentru cuvintele si gandurile frumoase, care ma onoreaza, domnule Victor...
Liuța Muresan -
Mar, 14:08
Multi ani fericiti cu sanatate si viata lunga sa ii dea bunul Dumnezeu stimatei doamne profesoare...
Rodica Fercana -
Mar, 09:02
Am cunoscut, de mulți ani, pe Domnia Sa ca OM în toate sensurile bune ale acestui cuvânt. Noi,...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune și felicitările se îndreaptă către domnul ing. Ștefan Cârcu, primarul comunei Rebrișoara.
La popas naiversar, adresăm alese felicitări doamnei ALEXANDRINA-CRINA BORŞ, secretar general al judeţului Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia frumoasei aniversări, îi transmitem doamnei profesor Eniko Cupșa, director al Centrului Școlar de Educație Incluzivă "Lacrima" Unirea,...























Adaugă comentariu nou