13 unităţi şcolare îşi pierd personalitatea juridică, alte 8 vor fi comasate
Inspectorul şcolar general, Vasile Marc, susţine că 13 unităţi de învăţământ din judeţ îşi vor pierde personalitatea juridică, în urma aplicării Legii 1/2011…, deoarece efectivul nu depăşeşte 300 elevi. Din cele 123 de şcoli cu personalitate juridică, vor mai rămâne doar 110, în unele comune fiind făcute şi excepţii, chiar dacă numărul total de preşcolari şi şcolari nu întruneşte condiţiile legale. În fapt, nu este vorba despre o desfiinţare de şcoli, ci doar de modificări la nivelul conducerii unităţilor.
Şeful IŞJ BN, Vasile Marc, a mai precizat că, începând cu anul şcolar 2011-2012, vor fi operate o serie de comasări, la nivelul şcolilor primare şi generale din judeţ. Astfel, elevii claselor V-VIII din Aluniş vor face cursurile la Zagra, cei din Ţagu vor merge la Budeşti, iar cei de la Jelna pot opta între Şcoala Generală nr. 6 din Bistriţa şi cea din Budacu de Jos. În ceea ce priveşte ciclul primar, măsura îi va afecta pe elevii din Lunca Sătească, Costeasa şi Oarzina, care vor face naveta la Târlişua, pe elevii din Enciu şi Bidiu care vor urma orele de curs la Corvineşti (comuna Matei).
Citiţi şi:
- Stelian Dolha: Comisia juridică, raport favorabil restituirilor din Staţiunea Pomicolă Bistriţa
- Încă o şcoală îşi pierde personalitatea juridică. Camelia Tabără: Lucrurile intră în normalitate
- Aproximativ 60 de părinţi din Nepos protestează la Prefectură, decişi să nu-şi mai trimită copiii la şcoală. Şcoala rămâne fără personalitate juridică
- Inspector şcolar general Camelia Tabără: Copiii rămân la Nepos, dar şcolile cu mai puţin de 300 de copii îşi pierd personalitatea juridică
- Mai puţine şcoli, mai puţini elevi şi mai puţini profesori
Adaugă comentariu nou