20 de propuneri din BN pentru Legea educaţiei fizice şi sportului

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud va transmite ANST un număr de 20 propuneri pentru completarea şi modificarea Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. Potrivit directorului executiv Raoul Zanca, aceste „amendamente” reprezintă concluziile întâlnirii organizate de DJST cu organizaţiile din domeniul sportiv - asociaţii judeţene pe ramură de sport şi principalele cluburi sportive implicate în sportul de performanţă. Au dat curs invitaţiei reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Arte Marţiale, Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi, CMS Bistriţa, CS Dans Floris, CS Karate Cluj, CS Hercules, CS Hand Sport şi Handbal Club Municipal 2009. La dezbaterea avută pe această temă au participat şi factori decizionali din cadrul DSP BN, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Îmi exprim regretul că majoritatea beneficiarilor direcţi ai acestei legi nu şi-au manifestat interesul pentru a răspunde oportunităţii de a aduce modificări şi completări acestei legi, cei interesaţi fiind prezenţi într-un număr redus”, precizează directorul executiv Raoul Zanca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5