Gabriela Szabo: Autoritățile locale vor putea finanța sportul de performanță

Agerpres

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a susținut modificarea legii Educației Fizice și Sportului - 69/2000 în sensul elaborării unui cadru legislativ pentru a permite autorităților locale să sprijine sportul de performanță, potrivit unui comunicat MTS.

''Reforma pe care am început-o are implicații în toate aspectele fenomenului sportiv românesc, iar o componentă majoră a acestei reforme este îmbunătățirea legislativă. O altă componentă importantă a reformei în sport este crearea bazei juridice prin care să putem implica autoritățile locale în sprijinirea financiară a activităților sportive de performanță. Le mulțumesc primului-ministru și colegilor din Cabinet pentru deschiderea și susținerea cu care au întâmpinat fiecare propunere venită din zona sportului'', a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo.

Astfel, Guvernul României a adoptat în cadrul ședinței de Guvern din 4 martie 2015 două modificări la legea Educației Fizice și Sportului — 69/2000. Modificările fac referire la obligativitatea cluburilor, a asociațiilor sportive și a sportivilor profesioniști de a respecta normele și regulamentele sportive ale federațiilor sportive naționale cu privire la activitățile de selecție, pregătire, performanță și participarea la competiții interne și internaționale.

De asemenea, la articolul 18 al legii 69/2000 se modifică litera 'b' ce reglementează baza juridică pentru ca autoritățile locale să poată finanța activitățile sportive de performanță.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5