20 iunie 2025. O zi cu semnificație: Festivitatea de absolvire a clasei a IX-a B, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa

Așa cum se cuvine, festivitatea a început cu intonarea, live, a imnului de stat, de către toți cei prezenți, elevi și părinți, de data aceasta nu în  curtea școlii, ci în fața Monumentului situat în Ferma Cavalerilor, închinat eroilor bistrițeni decorați cu cea mai înaltă distincție militară regală: Ordinul ,,Mihai Viteazu".

Gazdă inimoasă ne-a fost însuși creatorul acestui monument unic în România: domnul inginer Gheorghe Șanta, vicepreședinte al Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”, Bistriţa-Năsăud, "'Col Liviu Rusu" .

Domnia sa a explicat audienței istoria acestui ordin, motivele etice, sufletești și personale care l-au determinat să ridice acest monument din resurse financiare proprii. Monumentul a fost sfințit cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii, in anul 2018. A adus mărturie despre faptele de vitejie ale Colonelului Liviu Rusu și relația de prietenie dintre ei, despre întâlnirea, de două ori, cu regele Mihai.

După premierea propriu-zisă a elevilor, ne-am retras la un pahar de vorbă și la depănarea de povești. Am rămas profund impresionați când d-nul Șanta a povestit cum, pe când avea doar 8 ani, în toamna anului 1944, împreună cu tatăl lui și alți locuitori din zona Oarba de Mureș, au fost nevoiți să adune morții de pe câmp, după ce stătuseră acolo timp de o lună,  să-i identifice și să-i îngroape. Copiii de seama lui aveau sarcina de a căuta documentele lor de identitate în vestimentația sfârtecată sau însângerată. Cei identificați erau îngropați individual, iar ceilalți în gropi comune. Locul era marcat cu o cruce pe care se scria ,,erou necunoscut" , pe când,  în fapt, acolo erau îngropate mai multe persoane. Duioșia mamei domniei sale, respectul față de om, față de chipul său, chiar și dincolo de decesul acestuia, a ieșit la iveală, când și-a sfâșiat cearceafurile din pânza de casă pentru ca să curețe de viermi chipurile bravilor soldați și apoi să îi îngroape, cu rugăciune și cu cruce. Înainte de îngroparea efectuată de oameni buni și evlavioși, unele trupuri trebuiau recompuse pentru că membrele lor erau împrăștiate pe câmp. 

Mai multe amănunte legate de acele împrejurări pot fi citite în cel mai recent număr al Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, Bistriţa-Năsăud, "'Col Liviu Rusu",  în articolul ,,Oarba de Mureș, 25 septembrie 2024"

Am aflat că, după ce au fost scoși afară din casă și mutați în altă localitate, după trei zile, puțina mâncare pe care o aveau s-a terminat, fiind nevoiți să ceară în jur pentru a se hrăni. Am aflat despre unitatea și solidaritatea românilor din acele timpuri, care i-au ajutat, știind că, în orice moment, pot ajunge în aceeași situație dramatică. După o lună, când s-au întors acasă, a avut parte de imagini teribile care i s-au întipărit în memorie: toată casa era prădată și umplută de paie însângerate călcate în picioare. Mintea de copil de atunci mai reține exploziile asurzitoare și ,,zborul" terifiant al caselor, al căruțelor,  al oamenilor sau al animalelor înspre cer,  care cădeau apoi inerte sau descompuse la pământ. 

Am aflat că la vârsta de 14-15 ani, pentru că,  a strigat ,,Jos comunismul!" și pentru că tatăl său luptase contra rușilor în Al II-lea Război Mondial, a fost dat afară  din toate școlile din România. Până la urmă cu mare greutate, datorită intervenției unor români inimoși,  a terminat liceul, Facultatea de Silvicultură,  devenind inginer silvic, petrecându-și viața în natură,  fiind pasionat de pomicultură, iar, în prezent, la vârsta de 88 de ani se îngrijește de Ferma Cavalerilor - ,,Tera malus"(Țara merelor). Am fost serviți cu mere zemoase și galbene precum soarele.

Ni s-au prezentat diferite documente, toate de o însemnătate deosebită. ,,Enciclopedia Războiului de Întregire și a Marii Uniri (2014-2020)" este prima publicație națională de referință care atestă importanța acestui monument. Am răsfoit arborele genealogic al familiei domniei sale și am aflat că prin venele domniei sale curge ADN-ul eroilor : tata (invalid) și bunicul , ambii luptători în cele două Războaie Mondiale. Elevii au fost îndemnați să își caute rădăcinile,  să își cunoască identitatea. Elevii au descoperit că istoria mică,  personală este parte integrantă din istoria națională.  Ambele se cuvine să fie știute și mărturisite, asumate personal, în mod public, onest. Astfel identitatea românească se integrează, firesc, în identitatea europeană, fără  a se anula, ci aducându-și, fără ostentație, plusul de valori autentice, specifice.

Mulțumim cu recunoștință gazdei noastre, domnului Gheorghe Șanta, pentru primirea călduroasă, pentru comoara de înțelepciune primită!

A fost o întâlnire festivă, sărbătorească, din care am ieșit îmbogățiți cu toții. Având ca exemplu competența, credința,  morala, iubirea, curajul, generozitatea, munca cinstită,  smerenia, profesionalismul, respectul față de înaintași,  onorarea memoriei lor, cultivând,  împrumutând demnitatea lor, simțul onoarei,  modelul lor uman și trăsăturile lor de caracter, putem construi și noi, astăzi, o Românie sănătoasă. 

Dragi tineri, voi construiți valorile sociale în care doriți să existați,  nu prin ceea ce aveți, ci prin ceea ce sunteți,  prin ceea ce deveniți,  mereu și mereu!

Felicitări, dragi elevi,  pentru rezultatele obținute la învățătură, purtare și pentru rezultatele obținute în activitățile extrașcolare, la concursuri și la olimpiade! 

Felicitări stimați părinți!

Aveți copii minunați! Vă mulțumesc frumos pentru ajutorul, pentru sprijinul, pentru efortul dumneavoastră,  pentru faptul că astăzi am fost împreună la festivitatea de absolvire a clasei a IX-a B,  într-o atmosferă de poveste, cu rost, care, nădăjduiesc că va produce reverberații în sufletul copiilor și că, atunci când își vor aminti, se vor raporta la această zi  ca la un moment deosebit!

Mulțumesc, cu recunoștință, celor care ați dăruit cu toată inima pentru buna desfășurare a acestei întâlniri sau v-ați organizat programul pentru ca să fim împreună! Vă stimez și vă apreciez! Vacanță binecuvântată, cărări însorite și luminoase! 

Cu stimă,  profesor diriginte, Vultur Laura-Mariana!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5