ACCIDENT CU UN MORT LA COLDĂU. Alte trei persoane au ajuns la spital, unul din şoferi era băut
Accidentul s-a produs în această dimineaţă la ieşirea din satul Coldău, oraşul Beclean. Potrivit unor martori, ar fi vorba de o maşină de teren care circula pe contrasens şi, care, ar fi izbit cu violenţă un taxi, maşină care circula normal, pe sensul de mers. În urma impacutului, şoferul taxiului au fi suferit răni grave şi a decedat cu toate eforturile făcute de personalul SMURD.
Din primele cercetări reiese faptul că şoferul maşinii de teren se urcase băut la volan, fapt confirmat de alcooltest.
Celelalte trei persoane aflate în taxi au fost transportate la spital.
UP DATE
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat că mașina de taxi a fost lovită de un autoturism condus tot de un tânăr, de 23 ani, domiciliat în comuna bistrițeană Târlișua, care a pătruns neregulamentar pe contrasens. În urma impactului, taximetristul a decedat, iar cele trei persoane care se aflau în mașina sa au fost rănite ușor.
Șoferul de 23 ani care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie peste limita legală, motiv pentru care a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice.
Polițiștii au deschis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Citiţi şi:
- Coşmar la nuntă: Mireasă cu mâna ruptă, nuntaş arestat şi o femeie moartă
- (Foto) Un bistriţean a murit, la doar 22 de ani, într-un accident cumplit la Cluj! Era în maşină cu familia! Şoferul băut a fugit de la faţa locului!
- Vezi ce au hotărât judecătorii în privinţa autorului accidentului în care a murit un taximetrist. Părinţii lui Dorin Zegrean, total nemulţumiţi de decizie
- Campanie la Beclean, în memoria taximetristului Claudiu Zegrean, decedat într-un accident rutier
- Bărbatul care a traversat neregulamentar, la Coldău, a murit
Adaugă comentariu nou