Activităţi deosebite, în cadrul Săptămânii Carnavalul Toamnei, la Grădiniţa cu Program Normal nr. 16, Bistriţa
O unitate prşecolară cu mare audienţă şi multiple activităţi desfăşurate cu „micii grădinari”, cu un personal didactic dăruit trup şi suflet meseriei de prof. educatori este şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 16 din Bistriţa, situată pe str. Cerbului, nr. 27, fiind o structură a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 12, unde cele trei „mame adoptive” ale preşcolarilor şi directoarea unităţii se străduiesc, cu mult tact şi măiestrie pedagogică, să-i facă pe copii fericiţi, iar atunci, implicit, şi părinţii sunt fericiţi.
La grupa mijlocie, condusă cu pertinenţă şi afectivitate de către prof. educator Mihaela Pop, bun psihopedagog, s-au desfăşurat activităţi dedicate Săptămânii „Carnavalul Toamnei”, care încheie ciclul celor patru săptămâni dedicate proiectului tematic „Toamna”, cu elocvente şi multiple activtăţi, la data documentării noastre.
Prof. educator Mihaela Pop ne-a precizat că în cadrul proiectului s-au organizat observări libere în natură, fructe-legume specifice anotimpului şi, ca o încununare a acestora, s-au organizat activităţi de dezvoltare a limbajului, muzicale, compoziţie etc., conform ariei curiculare.
Toate aceste activităţi dezvoltă la preşcolari sensibilitatea faţă de mediu, dragostea, respectul şi protecţia acestuia, îmbogăţesc cunoştinţele elevilor şi dezvoltă observaţia.
S-a pus accent pe rolul şi importanţa alimentaţiei sănătoase, copiii aducând diferite fructe pe care le-au recunoscut, descris şi au învăţat cum şi de ce să le consume.
Un accent deosebit îl pune prof. ed. Mihaela Pop pe colaborarea cu familia, organizând, periodic, parteneriate cu familia, dezbătându-se teme cu privire la abilităţile copiilor, un impact benefic asupra celor „17 grădinari”, având organizarea de activităţi extracurriculare constând în plimbări, vizite, excursii şi sărbătorirea zilelor de naştere a preşcolarilor din grupă.
Am asistat cu plăcere la un asemenea moment deosebit, prin sărbătorirea zilei de naştere a unei frumoase, cuminţi, sfioasă, delicată şi isteaţă peşcolar – Anca Maria Galbin, din Bistriţa, o fetiţă dulce care a împlinit frumoasa vârstă de 4 anişori şi căreia colegii i-au cântat, din suflet şi inimă, „La mulţi ani!”, inclusiv în limba engleză, urându-i sănătate şi fericire.
Colegii i-au recitat frumoase şi elocvente poezii, copiii fiind răsplătiţi cu multă dragoste şi dăruire cu dulciuri savuroase de către părinţii sărbătoritei – Zamfir şi Ana -, Anca Maria Galbin, purtând o frumoasă coroniţă, a fost înconjurată cu drag de către „grădinari”.
Îi spunem şi noi „La mulţi şi fericiţi ani!” alături de cei dragi şi apropiaţi, sănătate, fericire.
Este necesar să menţionăm faptul că în unitate mai funcţionează două grupe de preşcolari, grupa mică condusă de Mihaela Tîrnovan şi o grupă mare condusă de Maria Jungheatu, cele trei cadre didactice colaborând şi armonizându-şi unele activităţi, directoarea unităţii, prof. Emiliana Chira, putând fi mândră de asemenea personal didactic.
Activităţi de o sensibilitate aparte şi la Grădiniţa cu Program Normal nr. 16. Am văzut copii fericiţi şi părinţi fericiţi, semn că învăţământul preşcolar este pe drumul cel bun.
Citiţi şi:
- O superbă serbare, dedicată lui Moş Crăciun, de elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială Avram Iancu
- Ziua porţilor deschise: Emoţii colorate, în grădiniţă adunate
- De Halloween, la Grădiniţa nr. 12 Bistriţa
- Un antrenant carnaval – „În lumea minunată a poveştilor” şi urări de „Rămas bun, grădiniţă dragă!”
- „De Ziua Mamei”
Adaugă comentariu nou