De la bară…pe cameră

Administratorul unui local de striptease, cercetat pentru proxenetism

Cinci persoane, dintre care un administrator al unui local din Bistriţa, sunt suspectate că au racolat mai multe tinere, printre care şi minore, pe care le obligau să practice prostituţia, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan.

În fapt, în perioada 2004-2011, administratorul unui local cu program de striptease din Bistriţa, V.B., în vârstă de 54 de ani, a constituit un grup infracţional, format din M.P. (35 ani), V.B (30 ani), C.M. (44 ani) şi O.S. (48 ani), toţi din Bistriţa-Năsăud, în scopul racolării de tinere fete, printre care şi minore, pentru a dansa în localul acestuia unde, de fapt, erau obligate să practice prostituţia.

„O parte din banii pe care fetele îi percepeau pentru a se prostitua erau predaţi supraveghetorului de bar, pe motiv că reprezenta costul camerei închiriate. Evidenţa clienţilor şi a banilor se ţinea într-un caiet de către supraveghetorul de la bar, însă pentru suma percepută pentru închirierea camerelor, angajaţii localului nu eliberau chitanţă sau factură fiscală”, precizează subinspectorul Antonela Gorgan.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au luat măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de V.B., M.P. şi C.M., pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Totodată, împotriva lui V.B. şi O.S., procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Destructurarea grupului infracţional reprezintă munca poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa- Năsăud, coroborată cu a procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, şi beneficiind de sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I..

Potrivit jurnaliştilor de la Adevărul, administratorul localului este „un titrat antrenor de judo din Bistriţa, Vasile Bodea”. Potrivit aceleiaşi surse, acesta a fost reţinut pentru 24 ore alături de doi angajaţi, respectiv Corina Mureşan (44 de ani) şi Macedon Pop Marian (35 de ani).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5