Adrian Moldovan a plecat în veşnicie. Ani la rând și-a pus priceperea, munca și energia în slujba sportului bistrițean
Mar, 08/11/2026 - 23:28
Cu durere în suflet, anunțăm trecerea în veșnicie a celui care a fost bunul nostru soț și tată Adrian Moldovan, în al 50-lea an al vieții. Pierdem un soț și un părinte iubitor, dar ne rugăm Bunului Dumnezeu să îi dăruiască odihnă veșnică.
Slujba de priveghi va avea loc joi, 13 august, ora 19, iar slujba de înmormântare va fi oficiată vineri, 14 august, de la ora 12, la Capela de pe str. Tărpiului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!
Familia îndurerată
O altă veste tristă, care ne amintește cât de fragilă este viața…
Adrian Moldovan a plecat dintre noi, lăsând în urmă tristețe în sufletele familiei, ale celor apropiați și ale tuturor celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.
Ani la rând și-a pus priceperea, munca și energia în slujba sportului bistrițean, contribuind la formarea unor generații de sportivi și la performanțele care au dus numele Bistriței mai departe.
Dincolo de funcții și de realizări, rămâne omul, rămân amintirile și rămâne binele făcut de-a lungul unei vieți.
În aceste clipe grele, transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care i-au fost aproape. Dumnezeu să le dea putere și mângâiere, iar lui să-i așeze sufletul în pace și lumină.
Drum lin, Adrian!
Dumnezeu să te odihnească în pace!
Preşedintele CJ BN, Emil Radu Moldovan
Ne luăm rămas-bun cu recunoștință și respect de la Adrian Moldovan - omul care a contribuit cu priceperea sa la dezvoltarea sportului bistrițean!
Pentru noi, plecarea lui are o însemnătate aparte. Adrian Moldovan a fost parte din începuturile noastre, într-o perioadă în care echipa de handbal a funcționat sub egida CSM Bistrița, înainte de înființarea Gloriei. A fost unul dintre oamenii care au contribuit prin muncă, implicare și pricepere la construirea unui drum care avea să ducă mai departe handbalul bistrițean până la ceea ce este astăzi.
În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care i-au fost aproape. Le dorim putere și mângâiere pentru a trece peste această dureroasă despărțire.
Drum lin!
CS Gloria Bistrița
Citiţi şi:
- Doamna Maria Fogarasi, din Bistrița, a plecat în veșnicie. Sincere condoleanțe familiei îndoliate
- Suntem alături de familia Şoimuşan! Drum lin către Ceruri, ION ŞOIMUŞAN, din Şieuţ!
- Gheorghe Bor din Dumitra a plecat pe calea veșniciei!
- Doliu în familia artistei Gina Pop!
- Paul Moldovan, manager de proiect Next Gen, a trecut, mult prea repede, poarta veşniciei

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Aniversări
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine preacucernicului părinte VLAD VASILE CUCIOVAN, preot paroh la Aluniş.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou