Alcool etilic de contrabandă, confiscat de poliţişti
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bistriţa l-au depistat, luni, în trafic pe un bărbat din Bistriţa, care transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 100 litri alcool etilic alimentar, fără a deţine documente de provenienţă.
“Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au extins cercetările şi au identificat locul de comercializare a alcoolului, din Bistriţa, unde au mai descoperit cantitatea de 150 de litri de alcool etilic alimentar, deţinut fără documente legale de provenienţă şi fără a fi marcat prin banderole, conform prevederilor legale.Valoarea comercială a cantităţii de 250 litri alcool indisponibilizat este în cuantum de 11.000 lei”, precizează inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false”.
Adaugă comentariu nou