Alex Luca Zăpârțan, de la Infoel, singurul licean cu performanțe din Bistrița care a fost selectat în programul Creatori de viitor - Champions United
Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe, parte a programului educațional Creatori de Viitor. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 900 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.
Ediția cu numărul 11 are loc în perioada 28 august - 2 septembrie, la Cluj-Napoca și va găzdui 50 liceeni cu performanțe proveniți din toate colțurile țării. Participarea acestora este gratuită mulțumită partenerului principal al programului, Kaufland România. Evenimentul este organizat cu sprijinul Universității Babeș- Bolyai.
Liceeni cu performanțe deosebite.
Profilul participanților variază de la liceeni cu rezultate excepționale la competiții și olimpiade naționale și internaționale, la tineri care performează în sport, sunt activi din punct de vedere civic sau au o implicare deosebită în activități de voluntariat, ori liceeni care performează în zona culturii și a artei.
Din Bistrița a fost selectat un singur liceean cu rezultate excepționale.
Este vorba de Alex Luca Zăpârțan, elev la Colegiul Tehnic Infoel, s-a remarcat prin realizări academice, precum și prin implicarea sa activă în comunitate. Începând cu clasa a IX-a, s-a dedicat dezbaterilor și argumentării, participând anual la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii dezbat”, iar în 2024 obținând locul III. De asemenea, Alex se implică activ în proiecte de voluntariat și caritate, demonstrând un angajament profund față de comunitatea sa, fiind membru al Asociației Interact Bistrița Nosa.
Despre ediția din acest an și invitații speciali
An de an structura evenimentului diferă în funcție de anumite nevoi identificate, însă o constantă în cadrul proiectului sunt sesiunile Transform, în care invităm mentori – Creatori de Prezent, așa cum îi numim noi – persoane care fac performanță într-un domeniu (fie că e vorba de mediul antreprenorial, jurnalism, societate civilă, mediul academic, tehnologie ș.a.), să intre în dialog cu liceenii prezenți în program.
Începând cu ediția din 2021, am introdus un nou tip de sesiuni în agendă de tipul HARD TALKS. Luăm subiecte care nasc adesea polemică în societate și le tratăm cerebral, cu argumente indiferent de poziția avut față de subiect. Considerăm că societatea are nevoie încă de pe băncile liceului de acest exercițiu, din ce în ce mai des, acela de a purta un dialog în care putem crește și învăța unii de la alții, fără a pune pe primul loc diferențele dintre noi, ci mai degrabă respectul, empatia și argumentarea.
Printre invitații de anul acesta se numără: Dan Vodnar (profesor de Gastronomie moleculară și Biotehnologii alimentare în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; nominalizat în top 0.05% oameni de știință din lume), MIchael Bulzan (Director regional pe Europa, Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu la Duke University), Gabriela Groza (psihoterapeut și avocat), Andreea Tănăsescu (fondatoarea La blouse Roumaine), Răzvan Cherecheș (profesor la Public School of Health, UBB), Mihnea Măruță (jurnalist și lector la UBB), Daniela Dumulescu (psiholog)
Una din zile o vom petrece într-o locație aflată într-un sat din Apuseni, unde liceenii vor avea câteva sesiuni cu mentori speciali, vor interacționa cu alumni ai programului și vor avea parte de experiențe culinare, jocuri de team building și momente de relaxare în aer liber.
Despre Creatori de viitor
Misiunea Asociației 11even cu Creatori de viitor este aceea de a forma o comunitate puternică a tinerilor performeri români. Dorim să-i provocăm să-și pună visele pe hârtie, apoi să vadă cum pot să transforme un gând, o idee, o viziune în realitate. Să-i ajutăm să se echipeze corespunzător cu încredere, cunoștințe, conexiuni, iar apoi când vor începe să facă primii pași în viața profesională, să simtă și să arate că misiunea lor este aceea de a crea un viitor excepțional.
Tudor Vasiliu,
Coordonator program
Citiţi şi:
- „Creatori de viitor – Champions United 2015” Start pentru depunerea aplicațiilor
- Despre cum înveţi să zbori cu Creatori de Viitor...
- ZÎN-ul educației la CNLR
- Un an al boxului bistriţean! În premieră, două sportive convocate la Lotul Olimpic!
- Şapte licee din judeţ s-au întrecut într-un concurs de mediu
Adaugă comentariu nou