Alexandru Daraban: Muzeul Fraierului Român

„Muzeul Fraierului Român” nu există pe hărți turistice, dar poate fi vizitat zilnic, fără bilet, pe stradă, la ghișee, în trafic sau la televizor. Este un muzeu viu, în continuă extindere, în care exponatele nu sunt obiecte, ci situații repetitive, iar ghidul este chiar experiența de zi cu zi a cetățeanului de bună-credință.

Prima sală a muzeului este dedicată Fraierului Corect. Aici se află omul care stă la coadă, respectă regulile, plătește taxe și așteaptă răbdător ca sistemul să funcționeze. Panoul explicativ arată cum acest exponat devine rapid rar, pentru că onestitatea lui este tratată ca naivitate, iar corectitudinea ca lipsă de „descurcăreală”.

În sala următoare întâlnim Fraierul Păcălit de Promisiuni. Este cel care crede, ciclic, în discursuri grandioase, în reforme miraculoase și în schimbări iminente. Fotografiile de pe pereți surprind momentele în care speranța lui este reciclată la fiecare patru ani, fără ca decorul să se schimbe cu adevărat.

O aripă specială este rezervată Fraierului de la Ghișeu, prins între dosare, ștampile și proceduri absurde. Aici, timpul curge altfel: minutele devin ore, iar logica este suspendată. Exponatul este învățat, prin repetiție, că răbdarea nu este virtute, ci condamnare.

La etaj se află secția modernă, dedicată Fraierului Digital. El completează formulare online care nu merg, sună la call-centere unde nimeni nu răspunde și primește mesaje automate care nu rezolvă nimic. Tehnologia, menită să simplifice viața, devine o vitrină elegantă a aceleiași indiferențe.

Finalul muzeului este ironic: o oglindă mare, în care vizitatorul se vede pe sine. Mesajul este clar și inconfortabil – fraierul nu este „celălalt”, ci oricine acceptă prea mult, tace prea des și speră fără să ceară responsabilitate. Muzeul nu își propune să batjocorească, ci să trezească.

„Muzeul Fraierului Român” nu este despre slăbiciune, ci despre răbdare dusă la extrem. Iar ieșirea din muzeu nu se face prin ușă, ci prin conștiință: atunci când respectul de sine începe să fie mai puternic decât obișnuința de a îndura.