MUZEUL DIN LIVEZILE
Muzeul de la Livezile reprezintă un punct important al judeţului, în care sunt expuse elemente ale civilizaţiei săseşti din Transilvania de nord. Început prin munca neobosită a lui Ion Rusu din Livezile, care a colecţionat numeroase obiecte ce au format un adevărat muzeu, devenit cu timpul „Muzeul de sub poartă”, intrat în circuitul muzeistic şi turistic al zonei şi cunoscut în întreaga ţară dar şi în străinătate.
Muzeul a fost organizat într-o gospodărie completă: casă, şură, grajd – cu specific săsesc în arhitectura casei, în dispunerea şi masivitatea anexelor gospodăreşti, curtea pavată cu pietre de râu având înscris numele proprietarului şi anul în care a fost construită gospodăria. În interiorul casei şi în gospodărie sunt expuse obiecte săseşti într-un spaţiu împărţit tradiţional.
Vizitatorul are posibilitatea să cunoască mobilier şi textile săseşti de interior, o sobă din cahle, obiecte de uz casnic, etc.
Târnaţul, care bordează casa spre curtea interioară, este locul din care se pot admira anexele gospodăreşti. Şurile şi grajdurile (câte două) oferă vizitatorului posibilitatea să cunoască împărţirea spaţiilor respective, uneltele şi instalaţii tradiţionale folosite, etc.
Muzeul a funcţionat cu mulţi ani în urmă, dar a fost deschis, oficial, pentru public, în august 1998, sub denumirea „Casa săsească”, făcând parte din sistemul Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa – Năsăud. Acest muzeu umple golurile unui drum muzeologic/muzeografic dificil şi nesigur, fiind situat într-o zonă în care se deschide Poarta Bârgaielor, puţin cunoscută din punct de vedere istoric, în care nu există nici-un muzeu.
Adaugă comentariu nou