Alexandru Grecu, premiul III la Concursul Internaţional de chitară clasică din Budapesta
Acordurile de chitară i-au adus un premiu important unui elev bistriţean. Alexandru Grecu, elev în clasa a VI-a la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa a cucerit premiul al III-lea la Concursul de chitară clasică „Carpathian Region International Youth Guitar Competition”, desfăşurat la finele săptămânii, la Budapesta.
La această primă ediţie au participat peste 70 de concurenţi din Ungaria, Ucraina, Polonia, Slovacia, Marea Britanie, Italia, Lituania, Belarus şi România. Competiţia a cuprins patru categorii de vârstă, elevul îndrumat de profesorul Valentin Pop concurând la categoria I, rezervată celor cu vârste între 11 şi 14 ani. Repertoriul a cuprins piese obligatorii impuse – 2 melodii de Bartok Bela, plus piese selectate la liberă alegere de către concurenţi.
Juriul internaţional a fost prezidat de Tornais Peter (director muzical Segovia A.G. Ungaria), printre juraţi fiind şi Vladimir Dotsenko (Ucraina), Jozsef Zapko (Slovacia), Beke Istvan (România) şi Balint Janos (Ungaria).
Alexandru Grecu este la a treia performanţă internaţională din acest an, după cele două medalii de argint cucerite la Belgrad şi Gorizia (Italia), fapt ce confirmă parcursul extraordinar al acestui tânăr muzician.
Citiţi şi:
- Alexandru Grecu din nou pe podium la chitară clasicăm, în Austria
- Alexandru Grecu, locul II la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică de la Sinaia
- Alexandru Grecu, locul I la Festivalul internaţional de chitară de la Plevna din Bulgaria
- Alexandru Grecu, două premii I la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică de la Odorheiu Secuiesc
- Alex Grecu, dublu medaliat şi câştigător al trofeului „Enrico Mercatali” de chitară clasică
Adaugă comentariu nou