ALMANAH “CURENTUL INTERNAŢIONAL”- 2014

Doina Popa- Dexter, MI.

Ȋn luna ianuarie a acestui an a apărut, ca o ȋncununare a anilor de publicare a ziarului “Curentul Internaţional”( editorialul romȃnilor din America şi de pretutindeni), dar şi ca o deschidere spre noi speranţe, Almanahul acestei publicaṭii, care a văzut lumina tiparului timp de mai bine de 10 ani, condus fiind de o echipă de romȃni inimoşi, ȋnsufleţiţi de patriotismul pregnant al celor ce-şi poartă dorurile pe meleaguri străine.
L-am aşteptat cu nerăbdarea cititorului fidel şi iată că, ȋntr-un final de peripluu alb, de iarnă ȋndȃrjită, ȋl am ȋn faṭa ochilor, admirȃndu-i coperta luminoasă ce poartă pe fondul alb ca neaua de-afară, cifrele anului 2014 cu cele două simboluri ale drapelelor Romȃn şi American,
ȋnfrăţite pe Coloana Infinitului lui Brȃncuşi.
Pe coperta din spate ne ȋncȃntă privirea o atrăgătoare hartă a Romȃniei, ȋnnobilată de imagini reprezentative ȋn culori vii ale vestigiilor naturale, culturale şi istorice.
Pe prima pagină ȋmi reţin atenţia pozele celor trei muşchetari romȃni, care au dus şi duc ȋncă mai departe flacăra romȃnismului pe pămȃnt American: Director-editor, Ştefan Străjeri; Redactor-şef, Gabriela Petcu; Grafică-tehnoredactare, Valentin Popescu.
Un cuvȃnt ȋnainte cu retrospective din istoria Almanahului Romȃnesc apărut ȋn America la ȋnceputul sec. XX , ne prezintă Ştefan Străjeri, inimosul nostru bucovinean, care a continuat temerar să ducă apariţia ziarului la o cifră admirabilă, 500 de numere, continuȃnd cu speranţe şi ȋn plan virtual, reuşind această frumoasă performanţă a Almanaului.
Gabriela Petcu subliniază poziţia Almanahului ca fiind o ȋnsumare a tot ceea ce publicaţia s-a dovedit a fi, o largă şi competentă informaţie impunȃndu-se atȃt prin pulsul realităţii socio-politice şi culturale cȃt şi prin forma concretă de relevare a fidelităţii.
Respectȃnd normele unui Almanah, sau Calendar cum i se mai spune, ne ȋntȃmpină pe primele pagini, Calendarul Creştin Ortodox al anului 2014, pe care orice romȃn şi-l doreşte pentru a urmări sărbătorile noastre ortodoxe şi nu numai.
Ziua de 1 Decembrie 2013, Ziua Romȃniei sărbătorită pe ambele maluri ale rȃului Detroit, ne este prezentată ȋn ipostaze ȋnsufleţite de imaginile fotografiate din diferite locuri unde s-au desfăşurat acţiunile sărbătoreşti.
Pe rȃnd apar rubrici precum Analize si Controverse ȋn care Vasile Şoimaru, din Chişinău- Basarabia, ne conduce printr-un nou holocaust economic şi chimic, aplicat romȃnilor dupa cel kominternist, iar scriitorul Corneliu Florea din Winnipeg- Canada, ne oferă pagini de “Nomenclatură comunistă după Tismăneanu”.
Un interviu cu Larry Watts este consemnat de Nicolae Balint din Tȃrgul Mureş, iar “datoria de a afla adevărul” după care se află ȋn căutare Corneliu Florea, “tulbură liniştea romȃnilor ce exploatează bogaţiile Daciei”. Tot aici, Virgil Raţiu din Bistriţa-N ȋntoarce fila istoriei la “Noaptea de 13-14 septembrie 1940”.
Cu inteligenţă şi luciditate, Silvia Jinga din Michigan ne pune ȋn faţa unei ȋntrebări serioase: “Ce au adus Romȃniei cei 24 de ani de capitalism”, ani lungi care i-au condus pe romȃni printr-o” iluzie deşartă”.
Un concept nou, despre guvernarea globală, ne prezintă Vasile I. Zărnescu prin recomandarea şi prezentarea cărţii lui John Fonte “Sovereignity or submission”( Suveranitate ori supunere) publicată ȋn anul 2011.
“Politica la nivel ȋnalt sau ipocrizie politică” prezintă Nicolae Balint, ȋncercȃnd să afle cine ȋnvaţă din nenumăratele lecţii ale istoriei?
Nu lipsesc din cuprinsul editorialelor”: George Petrovăi, Maria Diana Popescu, Ion Măldărescu, Ioan Mugurel Sasu.
Magazinul istoric este prezentat de Ioan Ispas, care-l descoperă pe “Dromichete, ȋnţeleptul rege al geţilor”, iar Remus Macovei ridică vălul care-i acoperea pe plugarii dispăruţi la Turtucaia.
Nu lipsesc nici “Caracteristicile şi orientările noi ale politicii Chinei” de Vasile Şonea, dar nici cea de-a XIX ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice cu tema” Romȃnii din sud-estul Transilvaniei. Istoric. Cultură. Civilizatie.”
“Prizonier ȋn propria ţară” de Aurel Sergiu Marinescu se continuă cu capitolele ȋn care “adevărul trebuie spus deschis, istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost cu adevărat”.
“Meditaţiile despre omenie” de Monica Ligia Corleanca ne dezvăluie o “
“Nedumerire”, care se propagă ȋn mai multe, din călătoria prin spaţiul existenţial.
Prezentarea unei cărţi surprinzătoare “Dăltuiri” de Radu Stanca, ne-o ofera Anca Sirghie din Sibiu, precum şi evocări de la Montreal de Ziua Limbii Romȃne.
Din Almanah nu lipseşte nici “Jurămȃntul lui Hippocrate” de Corneliu Florea, dar nici ce se mai poate spune despre un artist romȃn, Ştefan Popa Popa’s.
Atrăgătoare sunt paginile cu mistere din Istoria Universală şi a Omenirii, dar şi cele din Munţii Romȃniei.
De la “Libertatea prin post” de Pr. Ilie Rusu şi pȃnă la “Creştinismul ȋn Marea Britanie pe cale de dispariţie” de Alice Cobeanu, nu străbatem decȃt o cale de cȃteva pagini minunate.
La rubrica “Romȃni ȋn lume”, Gabriela Petcu ne prezintă ȋntr-un interviu pe cei care duc romȃnismul ȋn Belgia: Ioana Chiriţă, Stany Maskeus, Ştefan Tinca, iar la rubrica “Romȃnii ȋn S.U.A” nu lipseşte Silvia Jinga cu un episod din serialul ”Fragmente din Babilon” de data aceasta”Vecinele filipineze”, captȃndu-ne atenţia cu relatări incitante trăite la New York, suprapuse uneori peste amintiri vii ale copilăriei petrecute la Ṣercaia-Făgăraş.
Ştefan Străjeri ne prezintă cȃteva pagini din istoria şi experienţa primilor emigranţi romȃni din America, iar Herman Victorov ne conduce prin “Vestul Statelor Unite”
ȋn pagini din jurnalul “Din viaţa unui om oarecare”.
Yvette Larsson promovează imaginea Romȃniei ȋn lume ȋn interviul realizat de Ştefan Frȃncu – Danemarca.
Bineȋnţeles că nu lipsesc invenţiile, reţetele naturiste şi sfaturile terapeutice, nici rebusul lui Adalbert Gyuris.
De la poeziile umoristice şi clasice ale lui Valeriu Cercel, la poeziile satirice şi epigramele lui Sorin Olariu, de la microreportajele şi poemele Doinei Popa, pȃnă la rubrica pentru copii, ne despart doar cȃteva cuvinte ȋnţelepte ale lui George Petrovăi şi poeziile ȋn grai bănăţean ale lui Sorin Olariu.
Un cod al bunelor maniere, cȃteva sfaturi ale bunicii şi chiar bancurile alese ne conduc spre reţete culinare, folclor şi tradiţii pȃnă la moda pentru fiecare.
Ȋntre Calendar şi Zodiac s-a parcurs o cale lungă, atȃt de bogată şi variată, o adevărată sursă de bucurii pentru iubitorii de lectură, romȃni de-acasă şi de pretutindeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5