DIN LUMEA LUI EMINESCU

Duminică, 24 ianuarie 2010, la Biserica Sf. Treime din Troy, Michigan, a avut loc o acţiune culturală organizată cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, simbolul poeziei româneşti, Mihai Eminescu.

D-na Anca Sirghie, profesor doctor, conferenţiar la Universitatea

“Alma Mater” din Sibiu, a avut bunăvoinţa să expună un subiect inedit al creaţiei eminesciene, interzis în şcolile din România în anii comunismului: “Motive creştine în opera eminesciană”.

Expunerea a fost însoţită de o prezentare vizuală în power point, relevând legăturile poetului cu religia, atestate de prezenţa lor în cele 44 de caiete manuscris la care poetul a lucrat timp de 17 ani: rugăciunea “Tatăl nostru”, pe care poetul a tradus-o din limba latină; motivele creştine; rugăciunile îndreptate către Iisus Cristos sub forma spiritualizării idealurilor umane; Cristos-Izvor Mântuitor; Dumnezeul păcii şi-al luminii; Părintele şi a toate ziditor; Hyperion-creaţie a sa; Binomul-Dumnezeu-Om etc.

S-a subliniat atitudinea ecumenică în poezia, proza şi publicistica poetului, credinţa sa afirmată constant cât şi anotimpurile receptării critice ale motivelor creştine. Expunerea a fost însoţită de citate, poezii, întrebări adresate din rândul audiţiei, răspunsuri pe care d-na profesor le-a dat cu multă bunăvoinţă.

D-na Anca Sirghie a prezentat de asemenea auditoriului cele două cărţi de interviuri ale domniei sale, editate în ţară. Programul a continuat prin prezentarea de către d-l Gheorghe Chindriş, Preşedintele Asociaţiei Romanilor din America,unei pagini de istorie închinată zilei de 24 ianuarie,importanţa acestei zile memorabile pentru românii de pretutindeni.

Din lumina lui Eminescu, s-a desprins o altă filă culturală, prezentarea cunoscutului scriitor Cornel Cotuţiu şi a volumului de proză “Scorbură în cuib”, pe care d-l Gheorghe Chindriş a avut bunăvoinţa să o aducă, spre prezentare, din ţară, şi oferită în dar celor din sală.

D-na Doina Popa, din Michigan, a făcut o introducere despre viaţa şi opera scriitorului, subliniind măiestria stilistică şi compoziţională, disponibilităţile psihologice şi spiritul postmodernist într-un registru de new brand în proza cotuţiană. Apoi, d-na prof. Cristina Rahoveanu l-a invocat pe N. Steinhardt, faimosul monah de la Rohia, care l-a definit pe scriitor în cuvinte de caldă prietenie şi spirit critic, apoi a prezentat nuvelele şi povestirile volumului “ Scorbură în cuib”, apărut în toamna anului 2009 la editura Eikon din Cluj Napoca. Cartea scriitorului Cornel Cotuţiu a fost primită cu bucurie şi interes de audienţă, în contextul unei atmosfere spirituale ieşită din obişnuit.

Întrebări şi răspunsuri, fotografii, schimb de impresii, zâmbete, fulguieli de recunoştinţă, îmbrăţişări cu gheizere de emoţii, iată ce a caracterizat întâlnirea la care au participat invitaţii şi organizatorii: Călin Cutean, Ștefan Străjeri-directorul săptămânalului “Curentul Internaţional” (Detroit), care ne-a oferit numeroase exemplare proaspăt tipărite, Gheorghe Chindriş-preşedintele A.R.A, Arhiepiscopul Irineu Duvlea, însoţit de numeroşi preoţi din statul Michigan, poetul şi epigramistul Sorin Olariu, care ne-a oferit cu drag exemplare din mica antologie de “Epigrame”, publicată la editura Anamarol, 2007 şi atâţia alţii “români cu iubire de cultură şi literatură română”.

Despărţirile au întârziat pe fondul promisiunilor unor viitoare întâlniri cu caracter asemănător.

Am plecat din Troy cu sentimente calde de mulţumire sufletească de la o acţiune de suflet, dăruită cu suflet de oameni minunaţi, înconjurând cu privirile umezite biserica “Sfânta Treime”, pe care am cunoscut-o în acest context de excepţie.

Doina POPA (SUA)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5