Amenzi, lemn confiscat şi un autovehicul ridicat de jandarmii bistriţeni

La sfârşit de săprămână jandarmii bistriţeni au continuat acţiunile privind prevenirea şi combaterea delictelor silvice la nivelul judeţului.

Misiunile specifice au fost executate pe Valea Someşului. Au fost vizate localităţile Sângeorz Băi, Cormaia, Maieru, Anieş, Şanţ şi Valea Mare.

Numai pe această linie au fost aplicate 17 sancţiuni, din care o amendă în valoare de 3.000 de lei şi 16 avertismente scrise. Sancţiunile au fost aplicate de jandarmi pentru: transport de material lemnos fără documente legale, pătrunderea în fondul forestier cu autovehicule nedestinate transportului de material lemnos, deţinerea de material lemnos fără documente legale de provenienţă, ridicarea de resturi de exploatare din fondul forestier fără drept şi tăierea de material lemnos în conformitate cu prevederile legii 171 din 2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

         Totodată a fost ridicat un autovehicul care era folosit la transportul materialului lemnos. Au fost confiscaţi doi metri cubi de cherestea în valoare de 900 lei şi 3,5 metri cubi de material lemnos în valoare de 252 lei. De asemenea, conform procedurilor legale în vigoare materialul lemnos a fost predat  Ocolului Silvic Sîngeorz-Băi (cheresteaua), respectiv Ocolului Silvic Izvorul Someşului Mare din comuna Şanţ (lemnele pentru foc).

        Totodată la acest sfârşit de săptămână, au mai fost aplicate un număr de 15 sancţiuni în valoare de 4.200 lei, pentru abateri de la legislaţia legală în vigoare privind ordinea şi liniştea publică: adresarea de injurii, fumatul în incinta unor instituţii de învăţământ, parcarea în loc nepermis şi pătrunderea în instituţii publice cu încălcarea normelor de acces.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5