Amicii Muzeului, la Festivalul Celtic Beclean

Una dintre asociațiile de reenactment istoric de anvergură de pe teritoriul transilvan o constituie Asociația Amicii Muzeului de la Zalău. Organizatorii unui festival cu tradiție, Porolissum Fest, aflat la cea de a VI-a ediție în acest an, au avut amabilitatea prin președintele asociției, arheologul specialist dr. Dan Băcueț-Crișan să ne răspundă la câteva scurte întrebări.

1. Cine este asociația Amicii Muzeului, cum a apărut ea pe scena reenacment-ului românesc și care sunt activitățile pe care aceasta le desfășoară ?
Din dorinţa de a promova şi sub altă formă vestigiile arheologice de la Porolissum („un Porolissum viu”), în sprijinul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău a fost înfiinţată în anul 2011 ASOCIAŢIA AMICII MUZEULUI (www.amiciimuzeuluizalau.ro). Obiectivul principal al asociaţiei îl constituie promovarea culturii şi a valorilor patrimoniale cu reprezentare regională. Asociația derulează următoarele tipuri de activități: reconstituiri istorice, lansări de carte, suntem parteneri în organizarea unor expoziţii, simpozioane, proiecte educaţionale. În plus susținem prelegeri ştiinţifice, prezentări de replici după vestimentaţia antică, concursuri cu teme istorice pentru copii sau oferim consultanţă ştiinţifică pe teme de istorie şi reconstituiri istorice.

2. Sunteți printre puținele asociații care ați reușit să îmbinați arheologia, pasiunea pentru istorie cu pedagogia muzeală, ce reacție ați avut din partea publicului în general ?
Publicul este foarte receptiv și extrem de entuziast în cadrul acestor activități, mai ales cel tânăr. Pe această linie a pedagogiei muzeale, în prezent, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău derulăm un proiect numit “Dacii și romanii cuceresc școlile”. Scopul acestuia fiind cel de a atrage elevii către manualul de istorie, de aceea și motto-ul proiectului este “Istoria este o poveste care te poate face din nou să iubești ..manualul de istorie. Trebuie doar să o ..asculți!”

3. Ca și organizatori ai unui festival de anvergură, Porolissum Fest, aflat la a VI-a ediție anul acesta, axat pe reenactment-ul antic din România și nu numai, cât de greu este să organizezi o manifestare de acest gen și ce sfaturi aveți pentru noi care suntem începători în domeniu ?
Organizarea unui asemenea festival necesită un volum uriaș de muncă, multă răbdare și o mare atenție la detalii, spre exemplu: localizarea vizibilă și accesibilă a taberelor și atelierelor de reconstituire istorică, scenarii coerente ale bătăliilor, diversificarea activităților din cadrul programului în așa fel încât ele să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă, implicarea publicului în mod direct în unele dintre aceste activități. În cazul POROLISSUM FEST, la reușita acestui eveniment contribuie și frumusețea excepțională a peisajului precum și complexitatea vestigiilor arheologice din cadrul Parcului Arheologic de la Porolissum. Nu este suficient să ai un public spectator, trebuie să ai un public implicat direct în activitățile propuse (spre exemplu, atelierele unde publicul poate face ceramică, participarea la pregătirea unor componente gastronomice, jocurile din antichitate, concursuri etc.).

4. Participați pentru prima oară la festivalul nostru, la ce să ne așteptăm la această ediție a Festivalului Celtic din partea voastră ?
Mai întâi de toate, dorim să mulțumim și pe această cale organizatorilor pentru invitația adresată ASOCIAȚIEI AMICII MUZEULUI din Zalău de a participa la acest festival, festival la care asociația noastră participă cu două componente/tabere. Vom participa cu LEGIO VII GEMINA FELIX PIA FIDELIS, grup care reconstituie un detașament (vexillatio) dintr-o unitate militară romană ce a staționat în antichitate în castrul mare de piatră de la Porolissum (Moigrad) situat pe Dealul Pomet. Alături de romani, vom avea și un alt grup LUPII DACIEI care reconstituie războinici din cadrul triburilor de daci liberi. Vom face prezentări ale echipamentelor militare (romane și dacice) precum și exemplificări ale stilurilor de luptă. De fapt, toate acestea aduc în fața publicului aspecte din istoria graniței romane de la Porolissum (Limes Porolissensis).

Dr. DAN BĂCUEȚ-CRIȘAN
Președinte al Asociației Amicii Muzeului-Zalău

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5