Anca Cârcu l-a acuzat pe Vadim Tudor că a condus şi conduce PRM după bunul său plac

Liderul PRM C.V.Tudor a fost supus ieri la o umilinţă fără precedent, acesta părăsind furios pentru prima dată de când apare la televizor, emisiunea în care era invitat să răspundă acuzaţiilor ce i se aduc de către mai mulţi membrii ai partidului, de conducere despotică şi totalitară, aceştia dorind organizarea unui Congres de urgenţă, în care acesta să fie schimbat din funcţie.

În momentul în care secretarul executiv al PRM Anca Cârcu i-a reproşat şefului său că în cei peste 12 ani cât a fost parlamentar nu a făcut nimic pentru românii care l-au trimis în Casa Poporului, "Tribunul" a părăsit furios emisiunea de la RTV, acesta spunând că nu poate accepta să fie tras la răspundere de o puştoaică.
Mai mult, atunci când a fost acuzat de sexi peremistă că a condus şi conduce PRM după bunul său plac şi că nu dă voie nimănui din partid să îşi spună punctul de vedere, eurodeputatul s-a făcut roşu de furie, el neavând replică la acuzaţiile aduse de Anca Cârcu.
Cei 27 de lideri de filiale ale Partidului România Mare, care doresc organizarea de urgenţă a unei Convenţii Naţionale a partidului, pentru schimbarea lui Vadim şi a echipei sale de la conducere sunt susţinuţi în demersul lor şi "mâna dreaptă" a acestuia secretarul general Gheorghe Funar, care spune că se impune o discuţie de urgenţă cu liderii de filiale, până la Paşte şi nu în iunie cum vrea Vadim Tudor.

Mai mult: Libertatea.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5