Angajata unei săli de jocuri, cercetată pentru delapidarea firmei cu suma de 43.500 lei
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de delapidare și instigare la delapidare, fapte comise în dauna unei societăți comerciale cu sediul în Târgu-Mureș și punct de lucru în Bistrița.
„În cadrul cercetărilor efectuate până în prezent, a rezultat faptul că o tânără de 22 de ani, din Viișoara, angajata unei săli de jocuri de noroc, ar fi sustras suma de 43.500 lei. Ulterior, femeia ar fi înmânat banii unui bărbat de 34 de ani, din Bistrița, iar acesta i-ar fi folosit la aparatele din sala de jocuri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și săvârșirea instigării la infracțiunea de delapidare. Cercetările sunt continuate de către polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și participației penale a celor doi”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Trei percheziții domiciliare în Bistriţa. Un gestionar bănuit de delapidare, reținut
- Bărbat, cercetat pentru delapidare, reținut pentru 24 ore de polițiști
- Reținut după ce ar fi amenințat-o cu un cuțit pe angajata unei săli de jocuri din Bistrița și i-ar fi sustras 5500 de lei
- Administratorul unei firme din Năsăud, reţinut de poliţişti pentru infracţiuni economice. Prejudiciul- 1 milion lei
- Percheziții la persoane din Bistrița-Năsăud și alte județe, dar și într-un autocar, într-un dosar de evaziune fiscală, constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare! Firmele se ocupau cu transport de persoane și colete
Adaugă comentariu nou