Aproape 800 de șoferi au fost sancţionaţi în ultimele cinci zile din august

Nu mai puțin de  33 de infracţiuni au fost constatate şi peste 800 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în cadrul acţiunilor desfăşurate în perioada 27-31 august a.c. pe raza judeţului Bistriţa- Năsău, anunță Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

 

Peste 240 de polițiști au acţionat, în sistem integrat, în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale şi pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, pe fondul afluxului de persoane care s-au întors în ţară în cursul lunii august pentru a-şi petrece concediul de odihnă.

„Astfel, poliţiştii bistriţeni au desfăşurat 41 de acţiuni şi au efectuat 8 filtre, în urma activităţilor desfăşurate fiind constatate 14 infracţiuni de natură judiciară, 12 la regimul circulaţiei şi 7 infracţiuni de alt gen, dintre care 10 în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 868 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 148.535 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 3.980 de lei.

Pe parcursul celor cinci zile, au fost aplicate 54 de sancţiuni privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevăzute de Legea nr. 61/1991, 3 contravenţii prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite precum şi 19 sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 792 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 26 permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul Poliţiei bistriţene. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5