Aquabis: În 5-6 decembrie 2022, este programată finalizarea lucrărilor la rezervorul de apă din Dealul Jelnei! Unde va fi sistată apa!
În intervalul 5-6 decembrie 2022, compania noastră a programat finalizarea lucrărilor la rezervorul de apă situat în Dealul Jelnei. Amintim faptul că în perioada 22—25 noiembrie 2022 au fost planificate lucrări de mentenanță cu o complexitate ridicată la rezervorul de apă situat în Dealul Jelnei, lucrări care au fost realizate parțial la acel moment din motive tehnice care au survenit la compania contractată pentru a executa lucrările.
Finalizarea acestor lucrări implică sistarea totală a apei în intervalul 5-6 decembrie 2022 pentru imobilele situate la cote mai înalte din localitățile Jelna, Monariu, Buduș, Budacu de Jos, Simionești, Satu Nou, Petriș, Orheiu Bistriței. Vor fi afectate, de asemenea, și străzile Valea Jelnei, Câmpului, Dâmbului, Taberei, Codrului, Pajiștei, Fotbaliștilor.
Având în vedere faptul că nu există modalități alternative de alimentare cu apă a acestor zone, în tot acest interval, vom furniza utilizatorilor casnici și operatorilor economici apă cu cisterna. Totodată, rugăm consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere o parte din necesarul aferent perioadei de sistare anunțată.
Cisternele vor furniza apă după următorul program:
- în localitățile Monariu, Simionești, Buduș, Budacu de Jos – în intervalele orare 09.00-12.00 și 15.00-18.00 – vehiculul cu numărul de înmatriculare B 36 RAB
- în localitățile Orheiu Bistriței, Petriș, Satu Nou - în intervalele orare 09.00-12.00 și 15.00-18.00 – vehiculul cu numărul de înmatriculare B 39 RAB
- Str Valea Jelnei, Câmpului, Dâmbului, Taberei, Codrului, Pajiștei, Fotbaliștilor - în intervalele orare 09.00-12.00 și 15.00-18.00 – vehiculul cu numărul de înmatriculare B 43 RAB
Ne cerem scuze anticipat pentru disconfortul creat în aceste zile și ne arătăm totala deschidere în gestionarea situațiilor expuse de abonații noștri. Vă vom ține la curent și vom furniza informații actualizate pe măsură ce se desfășoară lucrările la rezervorul de apă.
Vă stăm la dispoziție la numerele de telefon 0263 214 014 / 0372 742 478 și pe adresa de email [email protected].
CONDUCEREA AQUABIS SA
Citiţi şi:
- Aquabis: Apa rămâne sistată şi mâine în zona Jelna
- Aquabis: A fost prelungit intervalul de sistare a apei până în 8 decembrie pentru imobilele la cote mai înalte din zona Dealu Jelnei
- A fost extins programul la ghișeul de restituire a documentelor Serviciul Rutier și în zilele de sâmbătă și duminică
- O nouă parcare pe strada Pajiștei, în extinderea zonei reabilitate de lângă Podul Jelnei
- Vezi ce program are Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în perioada următoare!
Adaugă comentariu nou