Aripi frânte

       Prin dicţionarul – antologie "Pasărea cu clonţ de rubin’’, apărut la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, 2022, scriitorii Dumitru Cerna şi Aurel Podaru îşi asumă responsabilitatea unei călătorii pe urmele poeţilor români plecaţi prea devreme la cele veşnice. Cartea impresionează, atât prin volum cât şi prin conţinut, dar mai ales printr-un adevăr cutremurător: "Moartea are o paletă de manifestări sub cele mai tragice înfăţişări ale ei’’. Se moare, vorba cuiva, şi la Paris cum se moare la Bucureşti sau la Iaşi şi oriunde, dar nu din aceleaşi cauze.

Literatura universală a înregistrat multe nume de poeţi a căror pană a sângerat prematur: Rimbaud s-a stins la 37 de ani, Sylvia Plath la 30, Lord Byron la trei decenii de viaţă, Alfred de Musset la 46 de ani etc. La fel se întâmplă şi în literatura română, unde se află un şir întreg de creatori lirici asupra cărora se apleacă autorii acestei cărţi. Efortul lor este imens, este un exerciţiu intelectual cum puţini oameni de cultură se mai încumetă astăzi să-l facă. Cartea are aproape 550 de pagini şi cuprinde 63 de poeţi români născuţi în perioada 1769-1974 şi petrecuţi din viaţă mult prea devereme.

Pleiada lor începe cu Barbu Paris Mumuleanu, Alexandru Hrisoverghi, Cârlova, Alecu Russo, Nicolae Văcărescu, până la Daniel T. Suciu, Iustin Panţa, Francisc Doda, Ronald Gasparic, Cosmin Oancea, Ioana Viviana Michiu, Daniel Turcea, Nicolae Labiş, Virgil Mazilescu sau Petru Aruştei. Cel care deschide cartea poeţilor "condamnaţi la nemurire’’ este Mihai Eminescu, a cărui operă prefaţează acest volum. Titlul ales de autori "Pasărea cu clonţ de rubin’’ este metafora sângeroasă a morţii folosită de Nicolae Labiş în ultima sa poezie scrisă pe patul de spital. Din interpretările unor critici literari, referindu-se în mod special la cel ce avea doar "douăzeci de ani şi încă unul’’, ,,rubinul’’ este o piatră roşie care simbolizează regimul comunist. Pasărea "cu ciocul roşu’’ l-a ucis pe marele poet. Labiş a preluat această viziune ,,luceferică’’ de la Esenin şi a pus-o pe seama propriei sale sorţi. Lucrarea cuprinde date biografice, referinţe critice şi o selecţie de poeme  din opera fiecărui poet, fără să ţină seama de vreun criteriu valoric. Tot autorii spun că n-au pus într-o ordine alfabetică pe  cei stinşi din viaţă, ci i-au aşezat cronologic după anul naşterii. Au intervenit asupra textelor, numai acolo unde a fost necesar, îndeosebi la formele arhaice ale cuvintelor care nu făceau atingere la stil şi prozodie, ori normele   ortografice erau depăşite. Din biografiile prezentate rezultă şi cauzele morţii celor plecaţi la ceruri: boli, accidente, regim carceral, catastrofe naturale, ucideri ori sinucideri, precum şi împrejurările în care s-au petrecut tragediile. Nu lipsesc nici aspectele intime şi familiale ale poeţilor.  

Dintre cei 63 de  poeţi care aveau multe de oferit literaturii române, trei sunt originari din judeţul Bistriţa-Năsăud: Veronica Micle (1850-1889), Mihai Pleş (1959- 1999), amândoi din Năsăud şi Ion Moldoveanu (1913-1939 ) din Lechinţa. Despre operele lor au scris ardelenii Dumitru Hurubă, Gheorghe Pleş, Ion Buzaşi, Octavian Ruleanu ş.a.

Portretul  Veronicăi Micle este sensibil conturat în referinţele criticului şi istoricului literar Irina Petraş: "O inimă plină de visuri, un ,,creier de rând’’ servite când şi când de o expresie remarcabilă în modesta ei distincţie... Trăind în iluzie, odată pierdut suportul poveştii de iubire, nu se va mai regăsi, cum presimţea într-una din maximele sale: "Pierzând cerul fericirii tale, cu anevoie mai poţi găsi pământul de unde ai plecat’’. Pentru Mihai Pleş sunt elocvente aprecierile lui Nicolae Băciuţ, Mircea Daroşi, Raveca Vlaşin şi Leon Pop, cuprinse în prefaţa volumului ,,Turnul Abel’’: „Mihai Pleș e un poet în toată puterea cuvântului, chiar dacă n-a reușit să pună în raftul de bibliotecă decât două cărți, una antum și aceasta, postum, de care s-a îngrijit mama lui, care a și descoperit manuscrisul pe care l-a păstrat ca pe un odor de preț și care a simțit, acum, ca pe o datorie de suflet să facă cunoscute cuvintele de dincolo de lumi ale fiului său. Deși a trăit departe de lumea dezlănțuită a vieții literare, într-o provincie discretă, el a dat relief unui destin, până la urmă tragic, intrând în galeria celor care cu timpul n-a mai avut răbdare, de la Iulia Hașdeu la Magda Isanos, de la Nicolae Labiș la Daniel Turcea” (Nicolae Băciuţ). „Rămas în manuscris, volumul  de poezii al lui Mihai Pleş, intitulat "Turnul Abel’’, este o completare a celui dintâi numit simbolic ,,Psalmi curbi’’. Ambele volume au conotații biblice, dar sunt puternic ancorate în realitățile cotidiene. Poezia sa este filtrată printr-o experiență de viață ale cărei forme inedite surprinde prin stilul său personal. Este un poet modern prin forța cuvântului, un excelent artizan al subtilității și ingeniozității. El se impune ca un artist fin, îndrăzneț și original” (Mircea Daroşi ).

„Fire interiorizată și sensibilă, poetul Mihai Pleș asimilează concretețea prozaică și vulnerabilă a lumii noastre materiale, filtrând și trasând  entelehial haina poetică, în adânca oglindă a sinelui. Poetul știe să pună în lumină viața, interpretând-o și dezagregând-o în fărâmituri, coboară în banalitatea lucrurilor înconjurătoare pe care le contemplă sondând marea taină a vieții și a morții.

Mânuiește metafora poetică cu iscusință și, cu intuiția și analiza geologului, restructurează imaginea întregului adâncindu-i misterul” ( Raveca Vlaşin) . „Poetul îl evocă pe biblicul Abel: ,,ne-ai învățat un lucru trist, nu mai ajunge să fii bun/sunt prea mulți frații tăi flămânzi de ură’’.

O constatare amară, dureroasă, bunătatea nu mai este suficientă pentru singurătatea vieții terestre, am ridicat răul din iad printre noi. (Pr.Leon Pop). Despre Ion Moldoveanu, criticul literar Ion Buzaşi spune într-un articol : ,,Regretat sincer de colegii de generație, comentat cu afectivă prețuire de critici și istorici literari din generația interbelică și actuală care au relevat virtuțile artistice ale creației sale, Ion Moldoveanu, mai ales prin câteva poezii antologice, rămâne un nume reprezentativ în poezia ardeleană interbelică și un poet autentic în lirica românească”. Cartea lui Dumitru Cerna şi Aurel Podaru este un adevărat periplu literar, o restituire necesară a celor petrecuţi ca florile câmpului, lăsând în urma lor o poezie a clipei care trăieşte şi respiră încă în cultura românească.