Victime ale păsării cu clonț de rubin

      A apărut, recent, la Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca,  dicționarul-antologie Pasărea cu clonț de rubin. Poezia clipei de Dumitru Cerna și Aurel Podaru. Cartea, de aproape 550 de pagini, cuprinde 63 de poeți români care au trecut la cele veșnice mult prea devreme. Poeți născuți în perioada 1769 – 1974, pe durata a peste două secole, după cum aflăm sin Notă asupra ediției. Volumul a fost amplu comentat de Icu Crăciun în cotidianul Răaunetul, nu mai e cazul să insistăm aici, dar facem precizarea că din cei 63 de tineri poeți de dincolo de Styx, 3 sunt originari din județul Bistrița-Năsăud: Veronica Micle (1850-1889) și Mihai Pleș (1959-1999), ambii din Năsăud, Ion Moldoveanu (1913-1939) din Lechința. Ddespre aceștia va fi vorba în continuare.  Văzuți de alți scriirori.

     Ion Agârbiceanu: „Talent real, sensibilitate artistică dintre cele mai autentice, Ion Moldoveanu e o pierdere simțită pentru înflorirea literară ardelenească de azi’. 

     Irina Patraș: ’ Ana Câmpeanu, fata cizmarului Ilie, mort înaintea venirii pe lume a fiicei sale și a Anei, amândoi din Năaăud, avea să fie elevă eminentă a Școlii Centrale din Iași, cu înclinații vădite și recunoscute înspre poezie și muzică. La numai 14 ani devenise soția distinsului, vâtstnicului și îngăduitorului profesor Ștefan Micle. Întâmplarea, nu într-atît de neobișnuită cum pare la prima vedere într-o epocă în care fetele erau degrabă apte pentru măritiș, iar căsătoria se cerea arareori să fie o afacere romantică, a alimentat multe speculații din partea biografilor. Satisfacția sau insatisfacția conjugală nu erau oricum suficiente pentru a genera poezie. Le putem, doar, socoti împrejurări prielnice întreținerii unor  predispoziții artistice timpurii, dar minore, ținând de o sensibilitate și o expresie de pension. Deși mamă a doi copii, cele trei decenii care o despărțeau de soțul ei i-au garantat tinerețea veșnică”.

     V. Fanache: „Hotărât lucru, poezia a răzbunat destinul nefericit al omului care a creat-o, supraviețuindu-i și prelungindu-i existența ei de sonorități pure și de un imagism imaculat până la noi. Resurecția pe care o cunoaște poezia ardelenilor de la Lucian Blaga încoace își află o meritorir rxemplificare în Ion Moldoveanu /.../ Moldovenu se impune prin ftumusețea și parfumul de crin al versurilor sale ca un veritabil poet”.

     Ion Buzași: ”Regretat sincer de colegii de generație, comentat cu afectivă prețuire de critici și istorici literari din generația interbelică și actuală care au relevat virtuțile artistice ale creației sale, Ion Moldoveanu, mai ales prin câteva poezii antologice, rămâne un nume reprezentativ în poezia ar5deleană interbelică și un poet autentic în lirica românească”.

     Ioan Pintea: „Ion Moldoveanu s-a născut la Lechința, în județul Bistrița-Năsăud. A murit la vârsta de 26 de ani la Cluj. Grație unor prieteni devotați de la revista Symposion, lasă posterității o remarcabilă carte de poezie intitulată Sbor peste ape, un volum plin de presentimentul sfârșitului, după cum scrie Ion Breazu în Literatura Transilvaniei. Poezia lui Ion Moldoveanu s-a bucurat de aprecieri critice favorabile, elogioase Au scris deopotrivă despre autor și poezie, de-a lungul anilor (e adevărat, sporadic), poeți, eseiști, prozatori, critice și istorici literari importanți”.

     Nicolae Băciuț: „Mihai Pleș e un poet în toată puterea cuvântului, chiar dacă n-a reușit să pună în raftul de bibliotecă decât două cărți, una antum și aceasta, postum, de care s-a îngrijit mama lui, care a și descoperit manuscrisul pe care l-a păstrat ca pe un odor de preț și care a simțit, acum, ca pe o datorie de suflet să facă cunoscute cuvintele de dincolo de lumi ale fiului său. Deși a trăit departe de lumea dezlănțuită a vieții literare, într-o provincie discretă, el a dat relief unui destin, până la urmă tragic, intrând în galeria celor care cu timpul n-a mai avut răbdare, de la Iulia hasdeu la Magda Isanos, de la Nicolae Labiș la Daniel Turcea”.

     Mircea Daroși: „Rămas în manuscris, pentru poetul năsăudean Mihai Pleș trecut prea devreme la cele veșnice, volumul intitulat Turnul Abel, rste o completare celui dintâi numit simbolic Psalmi curbi. . Ambele volume au conotații biblice, dar sunt puternic ancorate în realitățile cotidiene. Poezia sa este filtrată printr-o experiență de viață ale cărei forme inedite surprinde în stilul său personal. Rste un poet modern prin forța cuvântului, un excelent artizan al subtilității și ingeniozității. El se impune ca artist fin, îndrăzneț și original”.

     Raveca Vlașin: „Fire interiorizată și sensibilă, poetul Mihai Pleș asimilează concretețea prozaică și vulnerabilă a lumii noastre materiale, , filtrând și țrasând entelehial haina poetică, în adânca oglindă a sinelui. Poetul știe să pună în lumină viața, interpretând-o și dezagregând-o în fărâmituri, coboară în banalitatea lucrurilor înconjurătoare pe care le contemplă sondând marea taină a vieții și a morții. Mânuiește metafora  poetică cu iscusință și, intuiția și analiza geologului, restructurează imaginea întregului adâncindu-i misterul”.

     Pr. Leon Pop:  „Poetul îl evocă pe biblicul Abel: ne-ai învățat un lucru trist, nu mai ajunge să fii bun/  sunt prea mulți frații tăi flămânzi de ură. O constatare amară, dureroasă,, bunătatea nu mai este suficientă pentru singurătatea vieții terestre, am ridicat răul din iad printre noi. Abel trăia jertfa, dăinuirea, cu bucurie, o sărbătoare, era bun și inocent. Poetul, dar și noi, nu mai putem fi ca el, chiar dacă vrem să fim buni, căci tragedia lui și experiențele noastre ne-au ucis inocența/.../ Dar de ce să fie Abel un turn? Cred că turnul este chiar poemul alcătuit din mai multe poeme cărora nu lr-a dat titlu. Ele sunt pietrele din care s-a zidit turnul. Pietrele de suflet și spun cele mai frumoase povești despre oameni și pot fi iubite. Piatra încorporează timpul, dobândește statornicie, nemișcare”.

     Fără comentarii!

                                                                                             Adrian Laurențiu