Prin medierea partenerilor germani ai CJ,

Armata federală sprijină spitalul năsăudean

Un nou convoi umanitar, mediat de partenerii germani ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi anume de Internationale Bildungs-und Sozialwerk e. V., a ajuns la Năsăud. În fapt, prin intermediul preşedintelui acestei organizaţii, Heinrich Schnatmann, Spitalul Orăşenesc Năsăud ”George Trifon” beneficiază de o donaţie din partea armatei germane care a trimis aparatură tehnico-medicală, lenjerie, mobilier, televizoare, material de incontinenţăa, obiecte care erau imperios necesare pentru dotarea unităţii sanitare.

“Este încă o dată când partenerii germani ai Consilului Judeţean şi-au manifestat disponibilitatea de a ne ajuta. De altfel, un alt transport cu mobilier şcolar va sosi în maximum o săptămână. Discuţiiile cu partenerii germani continuă şi pe linie administrativă, în perioada următoare fiind programate întâlniri între preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, cu o serie de oficiali germani”, transmite purtătorul de cuvânt Geea Balazsy.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5