Avem acord de cooperare şi cu nemţii
Vin, 03/27/2009 - 15:43
Ieri, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, a fost semnat protocolul dintre judeţul Bistriţa-Năsăud şi judeţul Harz din Germania. La semnarea acordului de cooperare au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei judeţene, dar şi Heinrich Schnatmann, preşedintele Asociaţiei Internaţionale Bildungs-und Sozialwerk E.V.
„După cinci ani şi jumătate putem reînnoi acest acord dintre cele două judeţe. Nu este uşor pentru a continua o astfel de colaborare. Într-un timp atât de lung, structurile politice se mai schimbă, iar în momentul de faţă avem doi preşedinţi noi. Acest lucru este o dovadă că populaţia şi consilierii judeţeni susţin un astfel de acord”, a precizat Heinrich Schnatmann.

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 15:45
Breviar ASTRA – septembrie 2026 Mie, 14:36
Un bărbat din Cireșoaia a fost reținut, după ce a fost prins conducând cu permisul anulat Mie, 14:33
Bistrițeancă agresată de soț, pe fondul unor neînțelegeri ! Dosar penal pentru violență domestică Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 9, din septembrie 1898), ce...
Comentarii
Frunza Raluca -
Mie, 08:30
Să -mi "beu" cafeaua citind aceste rânduri, dimineața devine mai plăcutà!Spor în toate!
Archiudean Florentin -
Mar, 21:18
La mulţi ani cu bucurie si cu sănătate unui OM ADEVARAT!!
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dr. vet.
Este o zi specială pentru prof. Raluca Baciu, directorul Liceului Tehnologic Lechinţa.
Ioan Cira, primarul comunei Monor, aniversează astăzi împlinirea unei frumoase vârste.























Adaugă comentariu nou