Ascultând vuietul vremilor pe care le trăim

      La megaspecatcolul oferit de Putin pe stadionul ,,Lujniki”, în fața unei mulțimi imense, îndeosebi de tineri, veți fi observat iubite cititoare/cititori, cât de mult le place dictatorilor de pretutindeni să se vadă  în mijlocul unor megamanifestații de susținerea a politicilor lor abominabile. Undeva, în conștiința lor, ei realizează că ceea ce fac nu e corect și simt  nevoia de a fi cumva aprobați, indiferent în ce fel. Astfel își alungă impresia persistentă de singurătate, despre care le vorbște acel judecător drept care este Conștiința proprie.

       Rezultatele unui sondaj efectuat (mai pe ascuns) între cetățenii ruși atestă că mai bine de două treimi dintre  aceștia aprobă totuși politica invazionistă a lui Vladimir Putin, ceea ce ar putea uimi.

       Amicul meu bistrițean, pe care deja l-am mai amintit, om cult, de litere, se întreba cum este cu putință ca un popor întreg să nu poată deosebi binele de rău, pe un agresor de victima sa? (Cazul internațional se poate reduce la o femeie care este atacată pe stradă de un tâlhar, care o lovește, o calcă în picioare și îi ia poșeta cu banii și telefonul. De partea cui suntem?)

       Se pune problema: poate un congres întreg, un popor în cvasiintegralitatea lui să greșească?

       Dacă știm că fiecare om are putința să fie în eroare, atunci știm că un întreg congres sau popor va putea greși, fiindcă este alcătuit de o masă care este formată din inși ,,capabili” de a fi în eroare. Aceasta, desigur, dacă îi socotim că iau decizii în deplină libertate. Dar...când sunt manipulați, presați, terorizați? Acesta e cazul poporului rus, din aceste zile și zadarnic am sperat unii că o mișcare din interior a maselor l-ar putea opri pe Cainul rusesc din încercarea de a-l ucide pe cel despre care a zis că-i e frate, ucraineanul Abel.

       Și mai este ceva păcătos în firea noastră, inclusiv a mea, iubiți cititori. Undeva acolo, în adâncul minții noastre avem fiecare o tresăsrire păcătoasă de bucurie că am mai adăugat o plamă de pământ din moșia vecinului sau din teritoriul altui stat. Vrem să ne unim cu moldovenii transpruteni? Păi dacă ei nu vor, fie-le lor acolo, deși acum ar fi o ocazie minunată! Vrem Cadrilaterul în subconștient? Păi nu e dreept, dar, hm...!

       De aceea, când a fost  reanexată Crimeea, rușii, 90%, s-au bucurat și au continuat hoțiile cu Donbas și Lugansk, iar acum vor cu Ucraina toată.  Apoi spre Țările Baltice și Polonia, fiindcă și pe aici au călcat în Evul mediu cismele țarilor.

       Unde mai sunt legile internaționale? Pe unde se vor fi ascuns, de unii nu le mai văd. Cum de nu  le observă  țări mari precum China, India, Iranul, Africa de Sud, Brazilia? În loc să spună: ,,Du-te acasă, Ivane! Ce faci este o crimă, un abuz internațional!” Se profită însă nedrept: ,,lasă că vom primi noi de la ruși mai mult gaz, petrol, cereale, mai ieftin, dacă Occidentul se sacrifică și vrea libertate pentru toți.”

       Poftele de refaceri imperiale contravin evident sensului istoriei. În mentalitatea înseși a poporului rus s-a pietrificat obișnuința de a anexa alte teritorii, de la Petru cel Mare cu ambițiile lui, până azi. Nu renunță Rusia nici măcar la câteva insule de piatră, Kurilele luate de la Japonezi, iar peste tot mai vezi câte o Transnitrie, o Abhazie, un Donbas, captive, pentru ca  țările respective să nu poată să iasă total de sub cisma rusească. Democrația și libertatea unor țări vecine sunt o primejdie de moarte pentru  cei ce-și țin în lanțuri propriul popor, asta e. dacă conducătorii moscoviți anexează teritorii, ,,davai cias, davai palton” n-a dispărut nici din ,,etica” mujicului de rînd.

                                X

       În contrast, putem vedea noblețea unor popoare întregi ale Europei, chiar dacă unii mai șovăiesc temători, popoare demne, care sar în ajutorul unei nații eroice, căruia i se trimit arme, alimente și îi sunt primiți cu drag refugiații. Țări ca România și Polonia culeg admirația oamenilor onești de pretutindeni, ca și a factorilor politici. Memoria popoarelor nu uită asemenea probe de omenie în cazuri de restriște.

       (Într=o țară ca Polonia, este de semnalat că refugiații -circa un milion și jumătate- au fost primiți nu în săli de sport, corturi, sau alte așezăminte, ci în familiile polonezilor, Când aceștia se vor întoarce iar într-o Ucraină liberă, cei doi mari vecini vor putea forma o unitate de suflet, dacă nu și una de alt fel, politică, indestructibilă.

       Văzând că nimeni din ucraineni nu îl întâmpină cu flori, ci cu Stinghere și NLAW-uri, grenade și gloanțe, Putin o distruge sistematic, bombardând  obiective economice, teatre, grădinițe, meternități. Falnica lui oștire e mai grozavă la defilări decât pe câmpurile de luptă.. Este=de fapt- diferența dintre lupul care fuge după un iepure, pentru a avea o masă mai bună, în vreme ce acela vrea să-și scape viața.

        Ceea ce m-a mirat nespus a fost reacția rușilor trăitori în Ucraina și pe care Putin a mizat mult. Rezistența urmașilor din țara lui Taras Sevcenko este  însă aceeași peste tot, fiindcă nici rușii trăitori în Ucraina nu poftesc a fi sub cisma dictatorului rus, după ce au văzut cum este să fii liber.

       Oricâte megamitinguri ar reuși să țină Putin, trebuie să conștientizeze că este singur în fața istoriei, a dreptății și a lui Dumnezeu.