Medicii de familie nu mai închid cabinetele

Asistenţa medicală în centrele de permanenţă în stand-by

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) si ai medicilor de familie au discutat, marţi, despre normele metodologice la contractul - cadru. După câteva ore de negocieri, medicii de familie au ajuns la un acord cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Astfel, pacienţii nu vor plăti consultaţiile la medicul de familie şi nici eliberarea reţetelor compensate şi gratuite.

Medicii au semnat un protocol prin care se angajează să semneze contractul cadru, care a intrat în vigoare, de la 1 aprilie. În contract nu mai este prevăzută asistenţa medicală în centrele de permanenţă, iar în privinţa acestui subiect va fi semnat un act distinct, în următoarele săptămâni, după ce vor fi reglementate exact condiţiile şi locurile unde vor fi aceste centre.

Contractul va fi elaborat după consultări cu Ministerul Administraţiei, în urma cărora se va stabili unde e nevoie de aceste centre şi care va fi nivelul de implicare al autorităţilor locale. Pentru plata medicilor de familie care vor asigura asistenţa în aceste centre, bugetul Ministerului Sănătăţii va fi anul acesta de cinci milioane de euro.

Anul trecut, la nivelul ţării existau 174 de centre de permanenţă, însă, în acest moment mai funcţionează 68. Medicii au renunţat la ele, pentru că nu au fost plătiţi pentru serviciile medicale suplimentare acordate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5