Atelier de prelucrare a lemnului din Maieru, cuprins de foc

Dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. a fost informat duminică, la ora 7.10, cu privire la izbucnirea unui incendiu la un atelier de prelucrare a lemnului din Maieru. Patru echipaje ale pompierilor militari, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD, sprijiniţi de pompierii voluntari din localităţile limitrofe au pornit imediat spre locul solicitării. Odată ajunşi la locul indicat, pompierii militari au constatat că incendiul s-a extins la podul clădirii administrative, ameninţând să se propage la o altă locuinţă învecinată. În cele sediul administrativ se aflau şapte angajaţi, însă din fericire, toate persoanele au reuşit să se autoevacueze în condiţii de siguranţă din imobilul respectiv. Paramedicii au acordat îngrijiri medicale proprietarului, un bărbat de 31 de ani, care suferise un atac de panică. În paralel, pompierii militari au acţionat pentru limitarea propagării focului la întreg sediul administrativ şi localizarea şi lichidarea incendiului la atelierul de prelucrare a lemnului. În sprijinul pompierilor militari au intervenit pompieri voluntari din Maieru, alături de voluntari din Rodna, Şanţ, Feldru şi Sîngeorz Băi.
După aproximativ două ore, incendiul a fost localizat şi lichidat, au fost evacuate bunuri materiale din zonele de manifestare a incendiului şi au fost îndepărtate elemente de construcţie care prezentau riscul prăbuşirii. În urma incendiului, au ars: hala atelierului de tâmplărie, pe o suprafaţă de cca. 1500 mp şi a fost afectat podul clădirii administrative pe o suprafaţă de aproape 300 mp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5