ATENȚIE, bicicliști! Este interzis să circulați atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă!

La finele săptămânii, pe raza localității Teaca, a avut loc un accident rutier, în urma căruia, un biciclist a fost rănit. Din verificările și măsurătorile efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 64 ani, din Teaca, în timp ce circula cu bicicleta, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga şi a fost acroșat de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie.

Autoturismul era condus de un bărbat, de 30 ani, din Viişoara, care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cazul biciclistului, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă de către polițiștii Serviciul Rutier, în cadrul unui dosar penal, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

Pentru a nu fi implicați în accidente rutiere, polițiștii vă informează și vă recomandă să țineți cont de câteva reguli:

*    Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!

*    Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană!

*    Nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!

*    Atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!

*    Nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!

*    Purtaţi o cască de protecţie omologată!

*    Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);

*    Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

*    La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

*    Nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni!

*    Ca să puteți conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat regulamentar;

*    În condiţii de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtați vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie;

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5