,,Atingeri nedorite”. Campanie națională de prevenire agresiunilor sexuale
Minorii aflați în servicii de plasament – casele de tip familial ale D.G.A.S. P.C. Bistrița-Năsăud din orașul Beclean au aflat în această săptămână de la polițiștii de prevenire, ordine publică și proximitate informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, au primit sfaturi preventive, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale de agresiuni sexuale în care au fost implicați minori
Coordonatorul structurii de proximitate a orașului Beclean le-a explicat acestora și în ce condiții pot fi trași la răspundere minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care sunt diferențele dintre infracțiune și contravenție, precum și care sunt infracțiunile privitoare la viața sexuală, conform Codului Penal.
Prin astfel de activități, polițiștii își propun să crească nivelului de informare al copiilor, părinţilor si publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv să crească gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.
Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, au lansat, la finalul anului 2021, campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”.
Campania reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.
Materialele informative specifice sunt postate și pe pagina campaniei, incluzând conţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”. Copiilor le este dedicată și pagina web,
https://www.116111.ro/AtingeriNedorite
Citiţi şi:
- Prof. Cristina Iurișniți: Ministerul Educației trebuie să respecte legile în vigoare și să asigure accesul la Educația pentru SĂNĂTATE care trebuie să ajungă în școli începând cu viitorul nou an școlar
- Deputatul Cristina Iurişniţi reclamă un amendament discriminatoriu al PSD la Legea drepturilor copilului, fără respectarea egalității de șanse!
- Educația pentru SĂNĂTATE care include Educația sexuală adaptată vârstelor nu are legătura cu ideologia!
- Cinci copii au fost abuzaţi sexual în cursul anului trecut
- IPJ atrage atenţia asupra delicvenţei juvenile
Adaugă comentariu nou