Deputatul Cristina Iurişniţi reclamă un amendament discriminatoriu al PSD la Legea drepturilor copilului, fără respectarea egalității de șanse!
PSD a introdus inclusiv la presiunea unor lupi moraliști de la PNL, un amendament la Legea drepturilor copilului, absolut discriminatoriu și fără respectarea egalității de șanse!
Pentru inițiatorii amendamentului de marți, doar părinții pot face educație pentru sănătate, pot oferi informații necesare de educație sanitară și sexuală adaptate vârstelor pentru a recunoaște, a se apăra și a gestiona situații de abuzuri sexuale, trafic de minori, agresiuni, hărțuire sexuală, inclusiv în mediul online.
În mediile defavorizate apare legitim intrebarea: Care părinți? Cei aflați la muncă prin Europa? Mulți dintre acești părinți nu au timp sau nu au capacități pedagogice pentru a le explica propriilor copii informații legate de igienă personală și elemente de educație pentru prevenirea bolilor sexuale, a sarcinilor accidentale, a traficului de minori.
Am inițiat această modificare legislativă in 2019 , am convins tot spectrul politic să o voteze pe 10 martie, a fost promulgată în data de 3 aprilie. Motivul presiunilor e unul electoral. Asociații ultraconservatoare, de tip Coaliția pentru Familie, au profitat de o altă inițiativă, venită de la fostul guvern și aflată în circuit.
S-a dat din păcate o undă verde discriminării și restrângerii egalității de șanse în privința accesului la educație pentru sănătate, educație sexuală pentru prevenție, adaptată vârstelor!
Cu astfel de reprezentanți în Parlament abandonul școlar nu are cum să scadă și nici procentul de mame minore care ne-a propulsat campionii Europei.
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
Citiţi şi:
- Deputat Cristina Iurişniţi: PSD si PNL nu respectă dreptul constituțional al copiilor la educație și informație în școli!
- Deputat Iurişniţi: Trei avize pozitive la Camera Deputaților pentru introducerea educației pentru sănătate și a educației sexuale specifice vârstei elevilor
- Deputatul Iurişniţi susţine că România anului 2020 a rămas în continuare un stat impotent, care nu e capabil să ofere protecție victimelor
- Educația pentru SĂNĂTATE care include Educația sexuală adaptată vârstelor nu are legătura cu ideologia!
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Președintele României a retrimis în Parlament Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Comentarii
Deci sa intelegem stimata doamna, ca dvs sunteti pentru educatia sexuala a elevilor in unitatile de invatzamant ? Atunci este foarte bine ! In sfarsit, sustineti/aveti o propunere foarte buna , ptr ca nu toate familiile sunt ele educate in primul rand, nu toate au grija de minorii pe care-i au, nu toate familiile vegheaza asupra minorilor si nu toate stau si locuiesc impreuna cu acestia , din varii motive .
Rolul scolii, nu este strict limitat la " stiintza de carte " si educatia sociala, religioasa si pentru viatza, este si ea tot o " stiintza " la fel de benefica si necesara , ea fiind cu atat mai eficienta si benefica cu cat este desfasurata de TOATA LUMEA si TOATE INSTITUTIILE dintr-o societate .
Ganditi-va numai la cati copii isi distrug viatza prin consumul de alcool , ori fumeaza pe ascuns si dau foc caselor si gospodariilor propriilor parintzi , cate copile frecventeaza necontrolat medii infecte , sunt seduse, violate ori traficate de proxeneti fel si chip , cati copii minori sunt folositi de mediul infractor si pusi sa fure ori sa faca tot felul de prostii in numele si pentru acestia, stiindu-se faptul ca minorii nu sunt condamnati penal pana la varsta de 16 ani, iar pana la varsta majoratului, doar daca prin ancheta sociala se dovedeste ca au discernamantul neviciat .
Asadar, AICI AVETI DREPTATE SI BINE FACETI !
Adaugă comentariu nou