Au venit americanii la Conexiuni

În sala „Conexiuni” a Palatului Culturii din Bistriţa, după ce Donald Trump a devenit al 45-lea preşedinte al SUA şi la Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” au venit „americanii”. Bineînţeles, că e vorba de colegii scriitori de la „Conexiuni”, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, prof. dr. Dorel Cosma, prof. Elena M. Câmpan şi Menuţ Maximinian care, la invitaţia poetului Theodor Damian, director al revistei „Lumină lină”, au efectuat o vizită de promovare a literaturii române timp de două săptămâni, în luna octombrie, în New-York, USA.

          Ei au împărtăşit colegilor scriitori bistriţeni despre întâlnirile avute cu scriitori de origine română din Cenaclul „M. Eminescu” din New York, cum au fost bine primiţi şi cum şi-au prezentat cărţile lor, precum şi antologiile „Conexiuni” ce au fost bine primite şi apreciate. Jurnalistul Menuţ Maximinian, directorul ziarului bistriţean „Răsunetul” a făcut o serie de interviuri cu scriitori români din diasporă.

          Prezenţa scriitorilor bistriţeni a fost reflectată în paginile ziarulor  „New York Magazine” şi "Roumanian Journal". Prof. dr. Dorel Cosma a precizat că anul viitor, în 2017, va avea loc şi un schimb cultural cu românii din Canada.Cei trei au fost felicitaţi de colegii de la „Conexiuni” pentru mesajul de prietenie şi cultură dus de „americanii bistriţeni” la românii de peste Ocean.

          În urmă cu câţiva ani, la Primăria Bistriţa, sub patronajul primarului european al Bistriţei, ing. Ovidiu Teodor Creţu, au avut loc „Zilele Lumină lină”, în care scriitorii din redacţia revistei „Lumină lină” din New York, în frunte cu directorul revistei, poetul Theodor Damian, au fost prezenţi la Bistriţa, alături de colegi, ca şi Daniela Gifu de la revista „Destine literare” din Montreal, Canada etc.

          Apoi, preşedinta „Conexiuni”, prof. Elena M. Cîmpan, a definitivat cu membrii societăţii programul de desfăşurare a acţiunilor literare din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Teatru „L. Rebreanu”, în perioada 26-30 noiembrie 2016. Fiecare membru „Conexiuni” îşi va prezenta o recentă carte, apărută în 2016 şi va lectura două poeme din ea. De asemenea, scriitori de la „Conexiuni” vor fi gazde pentru scriitorii veniţi din ţară şi străinătate: Albania, Turcia, Israel, Franţa, Canada etc.

          Ei vor viziona şi spectacolele de teatru cu o premieră mondială, cu o piesă a scriitorului Milan Richter, ale cărei personaje sunt fostul preşedinte J.F. Kenedy şi actriţa Marlyn Monroe.

          Un fragment din această piesă va fi pusă în scenă, în premieră, de Teatrul Profesionist de la Palatul Culturii din Bistriţa, sub coordonarea prof. dr. Dorel Cosma. Poate că, în 2017, ar putea apare o antologie în limba turcă, în Turcia şi una în Israel.

De asemenea, vor fi prezenţi scriitori şi filozofi: academicianul Andrei Marga, poetul Aurel Rău, poeţii Mariana Pândaru-Bârgău şi Vasile Muste, poetul Ion Radu Văcărescu şi prof. Silviu Buga, prietenii Festivalului – scriitorul Cornel Udrea şi poetul Joel Conte (Franţa).

Prof. dr. Dorel Cosma a invitat pe membrii „Conexiuni” să fie prezenţi în ziua de 16 noiembrie la Statuia lui Andrei Mureşanu, din Piaţa Centrală din Bistriţa, cu făclii, spre a aniversa împlinirea a 200 de ani de la naşterea poetului Imnului Naţional, „Deşteaptă-te române!”.

Societatea „Conexiuni” are o agendă de toamnă bogată, pregătind şi o expoziţie cu cărţile membrilor săi, cât şi un târg de carte, unde vor fi prezente edituri importante, precum Ed. Herald din Bucureşti.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Teatru „L. Rebreanu” stă să înceapă sub auspicii şi stele favorabile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5