AUR a lansat programul "Iarna românilor" și Caravana juridică! Va continua Caravana Medicală
Dragoş Hârjoabă, coordonatorul AUR B-N, a anunţat că formaţiunea pe care o reprezintă a lansat Programul „Iarna Românilor”, prin care va fi acordat sprijin românilor nevoiaşi.
„AUR a demarat campania „Iarna Românilor”. Aşa cum am avut „Vara Românilor”, acum avem „Iarna Românilor” unde ne propunem să ajungem în fiecare casă, pe fiecare stradă, la fiecare român care are probleme, să ne auzim păsurile şi să încercăm să-i ajutăm. În cadrul acestei campanii, reprezentanţii AUR vor fi alături de cei care au dificultăţi în a trece iarna asta, cei care au trecut prin tragedii cu locuinţele şi vom încerca să-i ajutăm, cum i-am ajutat şi anul trecut pe câţiva români care chiar au avut nevoie de ajutorul nostru. Aşa vom face şi iarna asta”, a declarat Hârjoabă.
George Dumitrescu (AUR Bistriţa) a menţionat că şi Caravana Medicală AUR va continua, mai ales că peste 12.000 de oameni au beneficiat de servicii medicale.
„În loc de servicii medicale românii au primit scuze, lamentări. Scuze şi lamentări primesc şi locuitorii Bistriţei care în fiecare dimineaţă şi după-masă străbat oraşul; scuze şi lamentări primesc când întrebăm ce se întâmplă cu pârtia, când încercăm să mergem cu biciclete pe piste de 20 cm”, a adăugat Dumitrescu.
Loredana Baltă (AUR Dumitriţa) s-a referit la Caravana Juridică, prima oprire fiind în judeţul Hunedoara, unde juriştii vor acorda asistenţă de acest gen.
În context, Loredana Baltă s-a referit şi la faptul că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu-şi cunosc drepturile şi care nu apelează la prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională şi ale Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public.
Nu în ultimul rând, senatorul Ovidiu Florean s-a referit la faptul că, în timp ce fermierii şi transportatorii protestează, pentru cel mai scăzut nivelul al subvenţiilor din UE, respectiv pentru creşterea tarifelor la asigurări, majorarea accizelor şi a combustibilului, singura grijă a Guvernului e să-l trimită pe preşedintele Iohannis la Bruxelles, în poziţia de preşedinte al Consiliului European.
Citiţi şi:
- Dragoș Hârjoabă (AUR BN) reclamă atitudinea dură și antiromânească a instituțiilor de control în raport cu antreprenorii autohtoni!
- Dragoş Hârjoabă (coordonator AUR B-N): Ne propunem să ajutăm tot ce înseamnă producător român
- Consilierii aleși George Dumitrescu și Honoria Rațiu atacă în instanță decizia AUR: Votul meu dat nu poate fi luat!
- Dragoş Hârjoabă, coordonator AUR BN: Voi repune pe rafturi produse din Austria, când ministrul de interne austriac îşi va cere scuze României
- AUR și-a prezentat, la Bistrița, lista de candidați pentru Parlamentul European! Dragoș Hârjoabă: Să vorbim de la egal la egal cu toată Europa!
Comentarii
Uitati-va pe statistici,sondaje,sa vedeti ce electorat aveti.......Mie mi-ar fi jena sa ma tot agit si sa fac o astfel de politica.....In fine, sper sa ramaneti acolo unde meritati!Ne este greu tuturor,dar mai bine fara astfel de......
Adaugă comentariu nou