Băile Figa se dezvoltă şi în acest an

Dezvoltarea pe orizontală şi pe verticală a Băilor Figa va continua şi în acest an. În acest moment, complexul balnear al Becleanului are în dotare 5 tobogane uriaşe, un bazin exterior cu apă sărată, o piscină exterioară cu apă dulce, un „râu leneş”, un bazin acoperit, jacuzzi, sală de masaj, saună, sală de fitness, loc de joacă pentru copii, lacul sărat Cerbul, o amenajare cu nămol sapropelic, dar şi terenuri de tenis şi fotbal.
Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan a anunţat deja public faptul că în vara acestui an, în zona Băilor Figa va exista şi o ofertă ecvestră de relaxare şi divertisment, pentru amatorii de echitaţie şi călărie. Noua componentă a ofertei turistice de la Băile Figa va fi posibilă ca urmare a unui parteneriat al administraţiei publice locale beclenare cu Herghelia Beclean. Parteneriatul cu Herghelia Beclean vine ca o diversificare a ofertei, dar şi ca un ajutor pentru această unitate de elită a oraşului, destul de ignorată de turişti în ultimul deceniu. Preţurile, orarul şi serviciile vor fi stabilite de către reprezentanţii hergheliei, spaţiul amenajat pentru călărie urmând să fie situat în afara perimetrului Băilor Figa, dar în imediata apropiere a staţiunii.
În plus, la deschiderea sezonului estival vor apărea terase noi, restaurante, practic noi zone de cazare şi distracţie.
Şeful administraţiei locale beclenare spune că după trei ani de funcţionare, de acţiune constructivă, la Figa, experienţa îşi spune cuvântul: "Am prins în proiectul de buget pe anul în curs nişte bani prinşi pentru extinderea staţiunii cu un Crazy River, iar în perspectiva viitorului apropiat, avem în vedere posibilitatea construirii unor alte tobogane, mult mai complexe".
"Mă bucură foarte mult faptul că în jurul acestei zone de agrement au apărut foarte mulţi investitori din zona privată a mediului de afaceri, afacerile încep să atingă sume impresionante pentru un oraş de mărimea Becleanului, iar pentru vara viitoare vom avea noi oportunităţi de cazare sau de distracţie", a concluzionat primarul Nicolae Moldovan.
De asemenea, la sfârşitul sezonului estival din acest an, vor începe lucrările la amenajarea Crazy River, un tip de tobogane pe care se alunecă cu colaci mari care pot susţine chiar şi două persoane. Ineditul acestui „râu nebun” constă în faptul că sunt două trasee, unul mai lent şi altul de viteză mare, şi traseele de alunecare sunt compet imprevizibile, cu multă adrenalină şi suspans.
Tot pentru turiştii amatori de senzaţii tari, administraţia Băilor Figa se gândeşte să pună în valoare pădurea din apropierea complexului, preconizând amenajarea aici, în viitorul apropiat, a unui parc de aventură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5