Bani pentru trei licee din Bistriţa-Năsăud pentru reducerea abandonului şcolar şi performanţe mai bune la BAC
Nu mai puţin de 271 de acorduri de grant au fost semnate în prima rundă a Schemei de Granturi pentru Licee, finanțate prin Proiectul privind învățămantul secundar/ROSE. Cele 271 de licee beneficiare vor derula proiectele finanțate prin granturi pe o perioadă de 4 ani, având ca obiective reducerea ratei de abandon școlar, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.
În funcție de numărul de elevi înmatriculați la liceu și de rezultatele obținute la examenul de bacalaureat, liceele primesc granturi a căror valoare este cuprinsă între 70.000 Euro și 152.500 Euro. Finanțarea totală pentru Runda 1 de granturi a Schemei de Granturi pentru Licee este de 18.350.303 Euro, iar prima tranșă de bani a fost deja trimisă.
Din judeţul nostru, au semnat contracte Colegiul Silvic Transilvania Năsăud, pentru proiectul „Mai bine pregătiți pentru viață”, Liceul Tehnologic Feldru – „Consiliere și activități remediale pentru reușita la bacalaureat” şi Liceul Tehnologic "Ion Căian Românul" Căianu Mic – „Reușita la bacalaureat, reușita în viață”.
În cadrul granturilor pentru licee sunt prevăzute 3 categorii de activități eligibile, şi anume activități pedagogice și de sprijin, activități extracurriculare și activități de renovare și dotare, mai exact o serie de mici lucrări de modernizare/reparare a spațiilor de școlarizare, respectiv achiziții de bunuri în scop educațional. În prima categorie sunt incluse activități remediale, tutorat, consiliere, coaching, dezvoltarea personală a elevilor, îndrumare și orientare în carieră, dezvoltarea de abilități socio-emoționale, precum și activități specifice destinate elevilor provenind din grupuri dezavantajate. Grupa a doua de activități cuprinde vizite sau excursii de documentare, stagii de practică/internship, participare la diferite competiții, acțiuni destinate înființării/dezvoltării de rețele școlare etc.
Citiţi şi:
- Colegiul Silvic Transilvania Năsăud câștigător al Schemei de granturi pentru licee „ROSE” (ROMANIAN SECONDARY EDUCATION PROJECT), cu proiectului „Mai bine pregătiți pentru viață”
- Topul liceelor din Bistriţa-Năsăud, după absolvenţi cu diplomă de BAC
- Liceul Creştin "Logos", CN „Andrei Mureşanu” şi CN „Liviu Rebreanu”, în topul ratei de promovare la Bacalaureat!
- 55 de unități de învățământ au aplicat pentru obținerea unor granturi de 200.000 euro pentru reducerea abandonului școlar
- Locuri bugetate la universități pentru absolvenții Liceului „Ion Căian Românul” din Căianu Mic
Adaugă comentariu nou