Bărbat din Dumitra, reținut de polițiști! A încălcat un ordin de protecție și a provocat scandal!

La data de 3 martie a.c., în jurul orelor 00:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia a venit la domiciliu și provoacă scandal.
"La locul evenimentului, în Dumitra, polițiștii au constat faptul că împotriva bărbatului de 43 de ani este în vigoare un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni. Astfel, bărbatul ar fi încălcat măsura dispusă prin intermediul ordinului de protecție, respectiv de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa.
În urma celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud", a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de încălcarea de către o persoană a ordinului de protecție faptă prevăzută și pedepsită de Legea 217/2003, urmând documentarea faptei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5