Bărbat din Romuli, cu permisul suspendat, care a refuzat etilotestul, dus în arest pentru 24 de ore

La data de 5 iulie a.c., în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control, în Dealu Ștefăniței, un autoturism care circula pe Drumul Național 17C.
"La volan a fost identificat un bărbat de 54 de ani, din Romuli, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că are dreptul de a conduce suspendat. Fiindu-i solicitat, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", se arată în comunicatul IPJ BN.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă.

Reamintim faptul că, infracțiunea prevăzută la art. 336 din Codul Penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Totodată, infracțiunea prevăzută la art. 337 din Codul Penal, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

- Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5