Băsescu: Premierul desemnat este Emil Boc

Traian Băsescu a anunţat, ieri, numele primului ministru - Emil Boc. Băsescu a declarat că se vede nevoit să adopte o soluţie pe care o poate asigura în momentul de faţă pentru ca România să-şi rezolve prioritatea zero: existenţa unui Guvern până la data de 23 decembrie şi adoptarea bugetului până la data de 7 ianuarie.

Preşedintele a arătat că alcătuirea listei de miniştri este atributul exclusiv al premierului, însă a adăugat că i-a cerut lui Emil Boc să-l consulte strict asupra miniştrilor care vor face parte şi din Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). Surse politice îl dădeau pe premierul demis Emil Boc ca favorit la funcţia de şef al Guvernului.

Şeful statului a explicat că a luat această decizie, ţinând seama de propunerea democrat-liberalilor şi de faptul că, la consultările de miercuri de la Cotroceni, unele partide nu au ieşit din campania electorală, iar altele au probleme interne.

,,Cred că aţi constatat toţi atmosfera în care s-a desfăşurat dialogul cu partidele. Înţeleg că unele partide încă n-au ieşit din atmosfera de campanie, altele au probleme interne, aşa că mă văd nevoit să adopt o soluţie pe care o pot asigura în momentul de faţă pentru ca România să aibă un guvern" a subliniat Băsescu.

Preşedintele a motivat graba desemnării unui prim-ministru prin nevoia implementării unor angajamente faţă de FMI, precum adoptarea bugetului pe 2010 şi legea răspunderii fiscale, şi a nevoii de finanţare internaţională a României.

Sursa: Antena3.ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5