Bătrână din Matei, agresată de un consătean

O femeie în vârstă de 75 ani, din Matei, a fost bătută luni, în curtea gospodăriei, de un consătean, pentru nişte “chestiuni” mai vechi. Bâtrâna va avea nevoie de 20-25 zile de îngrijiri medicale, dar, din fericire, leziunile nu au fost de natură a-i pune viaţa în pericol, se arată în datele furnizate de IPJ Bistriţa-Năsăud.

Luni, poliţiştii au fost sesizaţi de Sergiu R., un nepot al femeii, că Maria R. a fost victima unei agresiuni. “În urma cercetărilor, au rezultat date privind un suspect principal pentru comiterea faptei, respectiv Ioan R., de 69 de ani, din Matei. Acesta este suspectat că, în jurul orei 18.00, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a agresat-o pe femeie în curtea locuinței acesteia”, precizează subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.

Cercetările sunt efectuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală. Se pare că răfuiala vine pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, femeia fiind agresată şi acum doi ani, de acelaşi bărbat. Până şi poliţistul care ancheta acest caz a fost lovit de Ioan R., iar bătrâna a fost martor în acel proces, scrie Bistriţeanul.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5