Beat, cu permisul suspendat, un tânăr din Mărişelu a fugit de la locul accidentului

Joi, trecut de miezul nopţiii, poliţiştii l-au oprit în trafic, pe Calea Moldovei din Bistriţa, pe Ioan B. (23 ani) din Mărişelu, la un control de rutină.

Oamenii legii au descoperit că bravul şofer conducea un autoturism având permisul de conducere anulat din luna august a.c.

Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În urma extinderii verificărilor, a rezultat că acesta a mai provocat în seara respectivă un accident în Domneşti, unde a intrat cu autoturismul într-un gard”, se arată în datele furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

În acest dosar, cercetările sunt efectuate de poliţiştii de la Biroul Rutier, pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, „conducerea a unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat” şi “părăsirea locului accidentului în urma săvârşirii unei infracţiuni” .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5