Becleanul are motive de sărbătoare: noua sa stație de tratare a apei deservește cu 50.000 mai mulți locuitori decât până acum
Înainte de inaugurarea oficială stabilită pentru 22 august, cu participarea mai marilor Consiliului Județean și ai Prefecturii, începuturile noii stații de tratare a apei din Beclean vor fi marcate în cadrul Zilelor orașului, cu o vizită la fața locului programată de primărie înainte de festivitatea de deschidere (din 16 august) a sărbătorii ce marchează împlinirea a 778 de ani de atestare documentară a acestor meleaguri.
Investiția, una la nivelul a 21,6 milioane de lei (fără TVA), va deservi de acum 60.000 de locuitori din localitate și împrejurimi, față de doar 10.000 câți au fost onorați până în prezent. Obiectivul face parte din proiectul de “Extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud”, finanțat din Fondul de Coeziune și implementat de către societatea bistrițeană “Aquabis”.
Acesta are o valoare completă de 344.328.828 de lei, din care 265.021.291 lei reprezintă grantul din Fondul de Coeziune, 40.532.668 de lei - subvenţia de la bugetul de stat, 6.235.795 de lei - subvenţia de la bugetul local şi 32.539.074 de lei - asiguraţi de către SC „Aquabis” SA, printr-un credit.
Citiţi şi:
- Noua stație de tratare a apei din Beclean, în probe
- Apă lipsă la robinetele din Beclean, dar e de bine
- Staţii de epurare şi colectoare de transfer, de peste 100 milioane lei
- Staţie de epurare şi extindere a infrastructurii de apă/apă uzată la Feldru
- Staţii de epurare de peste 90 milioane lei în Bistriţa, Beclean, Salva şi Sângeorz-Băi
Adaugă comentariu nou